Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Pentru aniversarea celor 30 de ani de "Viaţa liberă", ne-am gândit, în primul rând, la oameni. Oamenii care fac ziarul astăzi, o parte dintre cei care l-au făcut în aceşti ani, mulţi şi zbuciumaţi pentru presa românească, dar mai ales oamenii pentru care ziarul a trăit şi trăieşte: gălăţenii. Am demarat un proiect editorial pentru a vă aduce aproape oamenii care contribuie la apariţia şi difuzarea celui mai vârstnic - deşi mereu tânăr - cotidian al Galaţiului post-decembrist, unul dintre puţinele ziare din ţară care au apărut atunci, în decembrie '89, şi care încă sunt vii, în ciuda multelor vicisitudini, economice, dar nu numai. Pe parcursul acestei luni, vă vom povesti despre ziar şi oamenii lui, iar jurnaliştii de ieri şi de azi vă vor spune cum simt ei timpul trăit aici. Pentru cititori, avem şi alte surprize, aşa că, vă rugăm, ţineţi aproape!

Câteva instantanee din viaţa redacţiei

La aniversarea ziarului, voi oferi câteva instantanee păstrate în memorie din anii nu foarte mulți, doar 12, petrecuți/ munciți de mine la „Viața liberă”. Aceste scene sunt fără excepție legate de colegii din acel timp. Și de astăzi. Iată-le:

* O masă lungă amenajată în sala mare, a redactorilor. În jurul ei vreo zece, poate și mai mulți colegi-scriitori. Ne-am adus și cărțile, deși ni le cam știm. Alina e interesată de o cărțulie de fabule de-a mea, prima pe care am editat-o. I-am oferit-o. Suntem alături Katia, Aurel, Theo, Violeta, Victor, Ion (Zimbru) și Ion (Manea), Radu, Grigore, Angela, Marius Țuca. Și cred că nu i-am zis pe toți. Reuniunea s-a întâmplat pentru a nu uita că redacția de atunci (și oricare alta) poate însemna și altceva decât scrisul cotidian la ziar.  

* Doamna Elena Leonte, directoarea Bibliotecii „Asachi” din Iași, ne-a trimis o invitație la o importantă manifestare a distinsei instituții. Două mașini, una a redacției, cealaltă a lui Aurel ne-au dus, într-un octombrie de basm, pe câțiva scriitori-ziariști de la „Viața liberă” în capitala Moldovei. Drumul în sine, și la dus, și la întors, a avut poveștile lui. Plus prezența la respectivul festival de carte, unde Theo „al nostru” a primit o diplomă. Apoi am vizitat câte ceva din oraș, ghid fiindu-ne ieșeanul Marius Țuca.

* La o ședință de redacție, dintr-o dimineață  de vară, cred, Katia ne anunță că vom primi câteva episoade dintr-un reportaj pe Dunăre scris de Roxana (pe atunci doar) Penciu. Era o noutate. Iar textele, de asemenea. Relatări surprinzător de șocante prin stil și poveste. Iată, un redactor „pe învățământ”, profesor la bază, crea cu dezinvoltură viață. Viață dintr-o vară de neuitat pentru autoare, trăită pe un șlep călătorind pe Dunăre. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu acele texte frumoase, literare fără discuție. Mi-ar fi plăcut să le pot reciti într-o carte de-a sa. Poate ea a apărut și eu n-am aflat încă.

* Noapte lungă pentru echipa care edita acel număr din ianuarie 1999. O nouă mineriadă era în curs, ortacii lui Miron Cosma amenințând cu un marș către București. La Stoenești-Olt se confruntă cu jandarmii, iar ultimii cedează! Emoții firești în rândul tuturor românilor. Vor ajunge minerii, din nou, la București? Seara târziu, Radu sună în redacție, cerându-ne să ținem ediția deschisă cât de mult se poate. Era normal ca ultimele informații oferite a doua zi oamenilor să fie cât mai proaspete. Trece de miezul nopții. Cât mai stăm? Nu mai știu dacă pacea de la Cozia, propusă de premierul Radu Vasile și acceptată de mineri, a fost în acea noapte sau nu. Sigur îmi amintesc că lucrurile s-au calmat oarecum, iar pe la două către dimineață, Pănuț de la tipografie venise în fața redacției să ia foile de calc ale paginilor ce fuseseră întârziate din motivul amintit. Colegul nostru răspunzător de tipar voia să câștige astfel timp. Și acel număr a apărut la vreme.

* Radu mă roagă să mă uit și eu peste probele de concurs date de câțiva potențiali noi membri ai redacției. Un text mi-a sărit în ochi. Candidata la meseria de ziarist nota undeva spre sfârșitul înscrisului propriu, drept răspuns, la întrebarea din grilă „Ce vă doriți pentru viitor?”, următoarea propoziție simplă: ”Să cresc odată cu ziarul!” I-am arătat lui Radu vorbele astea. „Și mie mi-au atras atenția”, mi-a răspuns directorul general din acel timp. Numele candidatei de atunci și al jurnalistei de azi: Anca Spânu.

Doar atât. În rest, e bine să nu uităm că ziarul nostru, care împlinește 30 de ani (La mulți ani! din toată inima), e „țesut” și din sute și mii de asemenea momente, care – toate la un loc – înseamnă viață de redacție. Vieți de oameni, ale tuturor celor care l-au scris zilnic atât amar de vreme. Ale tuturor celor pentru care l-au scris.

CITEȘTE mai multe din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 1117 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Decembrie 2019 00:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.