Din colecţia "Cele mai clare poezii rămase tablou" INFINITATE (de... ne/ajuns)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

nu am trecut, nici viitor,/ ci numai cred că mi se pare

c-am fost şi c-am să fiu cândva/ un oarecine-oarecare

prezent acolo... ş-am să spun:/ şi eu, de azi, am înainte

şi am şi înapoi, şi eu/ am tot ce vreau şi se cuprinde

între un punct fără nimic/ din tot ce încă nu se ştie

şi alt punct, însă cu nimic/ din tot ce-nseamnă vecinicie,

între un tot neterminat/ şi-un tot ce încă nu se poate

muşca, fiindcă nu-i de-ajuns/ pentru ce-ar fi infinitate

ceva îmi pune punct mereu/ şi altceva-mi dă dezlegare,

ceva şi altceva îmi spun:/ să nu mai crezi că ţi se pare

că eşti absent, atâta timp/ cât plus şi minus nu există,

şi nici trecut, nici viitor.../ credinţa-i hohot în batistă,

părerea-i rictus inutil/ la drumul mic, la drumul mare,

e-un fel de a uita cât „viu”/ mai ai suit în calendare,

e-o amăgeală că mai ai/ puţin ori mult ori cumsecade -

oricât, oricum şi-oricând ar fi,/ n-ajunge de-o infinitate

Citit 7831 ori Ultima modificare Joi, 30 Decembrie 2021 00:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.