RECHIZITORIU (bătaie silnică... pe viaţă)

RECHIZITORIU (bătaie silnică... pe viaţă)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ai ostenit? nu-i vreme de hodină!

nu te strâmba! cred că mai e puţin!

mergi mai încet, dar mergi! vrei osanale?

vrei rugăciune? vrei să mă închin?

vrei temenele? vrei să te aplaud?

ce? ai vro boală? (n)-ai altă ceva?

dacă nu mergi, te dau în judecată

ş-ai să primeşti pedeapsa cea mai grea:

bătaie sfântă/silnică, pe viaţă,

să nu mai uiţi: eşti scumpătatea mea !!!

Te rog frumos: încearcă şi pricepe

că (fără tine) n-am cum să ajung

tocmai la capăt... hai, că ne aşteaptă...

şi va să stai cât vrei... mult... îndelung...

şi nimeni-nimeni n-o să te oprească

din stare... jur pe cruce şi pe stea:

tu vei rămâne până, până, până...

ă-hă-hă-hăăăăă... doar scumpătatea mea!

hai... te implor... arată-mi că îţi pasă -

hai, INIMUCA mea PUTREGĂIOASĂ !!!

Citit 2868 ori Ultima modificare Luni, 14 Aprilie 2025 10:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.