A venit (azi-noapte) şi mi-a zis:
nu mai vin (de-acuma) niciodată...
ţi-am bătut la geamuri, ţi-am bătut
ca o fată mare, vinovată
de-a-mi fi dat ruşinea pe-un sărut
inocent, de-a fi fugit de-acasă...
(într-un vis cu tine, când era
toată lumea noastră mai frumoasă)!...
A venit (azi-noapte) şi mi-a zis:
urcă-mă, coboară-mă-n visare,
dă-mi măcar sărutul de atunci,
când venea la geam o fată mare
şi bătea (cum bat şi eu) să-ţi dea
şi să-i dai bineţe, noapte bună...
(ea era frumoasă ca un vis
negreşit sub raza mea de lună)!...
A venit (azi-noapte) şi mi-a zis:
ieşi din somn şi uită-te afară...
unde-i, oare, fata de atunci?
unde-i luna de odinioară?
unde-i lumea ceea cu frumos...
(şi în vis, şi-n suflet, şi-n ogradă)...?
Culcă-te şi dormi şi dormi şi dormi...
nu mai vin (de-acuma) niciodată!
