Când a pornit de unde (nu) se ştie,
nu reuşea nici gândul s-o întreacă...
era mereu întâia printre rânduri
de mari şi mici, de mult şi de oleacă
în scutece şi-n scâncete şi-n leagăn
matern/patern: descântec fără nume,
muguri de rai şi iad...(înfăşurarea,
desfăşurarea primelor postume)!...
Era mereu întâia printre-adâncuri...
(şi ele-n faşă şi-n desfăşurare)...
antume lungi, frumoase, rare, dese,
de dat (oricum, oricând) la fiecare,
să afle (toţi şi toate) că-s într-Una
şi că-s Întruna, chiar de n-o ajunge
nici gândul şi nici Unu... Cine ştie:
cea (de Acum) e ceea (de Atunce)?...
Din ce în ce... o văd mai ostenită,
şi sfârâitul i-l aud cum pare
că vrea să-ncetinească, să-nceteze
mâncându-i (negreşit) din lumânare,
până-ntr-acele-adâncuri şi-ntr-aceste
antume şi postume... (deodată!)...
de unde până unde... (nu) se ştie?!...
Vreţi să vă ţin oglinda... să se vadă!?
