Amintiri...de la Una Mică (I)

Amintiri...de la Una Mică (I)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Stau cu Neculai la una mică. N-avem bani de mare. Nu stăm amândoi la una, ci fiecare stă cu mica lui. De fapt, la o privire/ scormonire atentă prin buzunare, nici de mică nu avem gologani. Dar bem "pe ierbar". Vara. Iar iarna, bem "pe insectar". Bem "pe caiet", adică. E mai simplu şi mai uşor de parat cleveteala neamurilor proaste, indiferent de gradul de rudenie, invocând aceste două metode cu iz persuasiv, didactic, pedagogic, delicat. Când aud "Unde te duci?", răspund franc, elegant, devastator: "Mă duc la ierbar"! Sau, după anotimp... "la insectar!"... Or, când aud "Unde ai fost?", răspunsu-i acelaşi, corect, matematic şi gramatical pentru cei care nu beau "în lume", dar beau acasă, singuri, cu ochii bulbucaţi la fotbal şi la seriale tâmpite, până nu le mai încape maiul în carcasă, până când cad pe rotule şi se roagă la pereţi cu icoane/ chiciuri să-i apere cel de sus, adică vecinul de deasupra, care, şi el, stă ca şobolanu-n bortă, gâtlăneşte solo şi-l roagă pe cel de sus, adică pe vecinul!... Ehei, stimaţi abstinenţi... să auzi ce fel de gogâlţ-gogâlţ fisurează tavanele... să auzi ce tare-şi sucesc potenţiometrele "plasmelor" şi ale altor scule de behăit... să auzi ce conversaţii savante fac domniile lor printre icnete şi urlete şi huruieli... fiindcă aceşti bacalaureaţi ai diplomelor cumpărate, aceşti galanţi aparenţi, aceşti pasteurizaţi după expulzarea din placentă, aceşti hâţânaţi de manele şi grătare, aceşti m/acri arbitri ai scuipatului şi ai spărgătorilor de seminţe... aceşti marţafoi sterpi şi violenţi n-au ştiut niciodată ce-i Respectul!... Ei nu vorbesc. Ei urlă. Ei urlă şi la uşă, şi la telefon, şi la nevastă, şi la amantă, şi la icoane! Ei sunt adepţii babiloniei (electorale) care perforează oraşul sub organizarea şi sub protecţia "aleşilor", distrugând orice urmă de linişte şi onoare într-o cetate falită, sfărâmată, bolnavă! Ei se distrează, cică, la cele mai stupide hărmălăi poreclite sărbători: festivalul peştelui, festivalul ţânţarilor, ziua  sărăciei, sfânta lene şi marele mucenic somn, ultimele clipe ale Dunării, noaptea chiolhanurilor lungi, serbările mamelucilor... şi alte şi alte fâsâieli cu finalizări bengale... şi toate, absolut toate, pe bani publici, bineînţeles!

Aşadar, stau cu Neculai (Petrache) la câte una mică şi vorbim (în şoaptă) despre toate acestea. Şi-l aud pe Neculai: "Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,/ să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!"... Câtă dreptate are Eminescu! Nu?... (Stai așa!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 869 ori Ultima modificare Luni, 29 Aprilie 2024 14:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.