Mariana Constandache

Mariana Constandache

Trei persoane au fost rănite grav în urma unei explozii! Una dintre victime e în stare critică la Bucureşti

Sâmbătă, 19 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
O femeie de 34 de ani, a ajuns în stare gravă la Spitalul de Arşi din Bucureşti după o deflagraţie petrecută într-o gospodărie din Suceveni Sistemele de încălzire a apei improvizate au dovedit încă o dată cât sunt de periculoase la Suceveni, unde casa unui octogenar a fost cât pe ce să sară în aer din cauza acumulării de gaze. Totul s-a petrecut, se pare, din cauza unei butelii montată la un instant pentru apă caldă, şi care a scăpat gaze. În urma deflagraţiei, cele ...

La Permise şi Înmatriculări se lucrează şi sâmbătă! Vedeţi aici de ce servicii nu puteţi beneficia!

Sâmbătă, 19 Ianuarie 2013 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Lucrătorii serviciului vor fi la dispoziţia publicului între orele 8.00 – 14.00, interval în care cei care vor dori vor putea să îşi depună actele pentru înmatricularea autoturismelor ori pentru autorizarea provizorie. În schimb, sâmbătă nu se va susţine proba de sală pentru examenul de permis şi nici nu se vor face programări sau reprogramări în sistemul informatic. La permise, numai cu fişa medicală Gălăţenii care vor să îşi preschimbe permisul de conducere, vor ...

Experţi la shopping-viteză! Doi gălăţeni, prinşi cu marfa sub haine la uşa magazinului!

Luni, 21 Ianuarie 2013 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Electronice sau articole de îmbrăcăminte. Sunt bunuri care au fost la un pas să părăsească magazinele fără a fi plătite după ce doi gălăţeni au pus mâna pe ele. Primul client al unui magazin de electrocasnice din centrul oraşului a fost un adolescent de 17 ani, care după ce a dat o raită printre rafturi a pus ochii, dar şi mâna pe o cameră web pe care a ascuns-o sub haină. A avut ghinion, pentru că un angajat l-a observat şi a anunţat poliţia, agenţii Secţiei 1 prinz ...

Un bărbat şi fiul său, la un pas de moarte din cauza unei sobe

Vineri, 18 Ianuarie 2013 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Sistemele de încălzire cu lemne sunt eficiente, dar se pot transforma în arme letale! Au simţit-o pe pielea lor un bărbat de 37 de ani din Iveşti şi fiul său de 14 ani, care au fost găsiţi mai mult morţi decât vii în noaptea de miercuri spre joi, într-o cameră a locuinţei, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la soba cu lemne. "Tatăl închisese tirajul sobei pentru a menţine căldura în cameră, dar s-a acumulat monoxid şi celor doi li s-a făcut rău. Au fost sco ...

Grav accident de circulaţie în Micro 19! Un bărbat a fost spulberat pe trecerea de pietoni

Joi, 17 Ianuarie 2013 13:59 | Publicat în EVENIMENT
Accidentul s-a petrecut joi, în jurul prânzului. Potrivit primelor informaţii, un pieton de circa 65 – 70 de ani se angajase în traversarea străzii pe trecerea din dreptul patiseriei de la intersecţia străzilor Brăilei şi Oţelarilor când a fost lovit de un autoturism. Victima a suferit multiple leziuni la cap şi membre, fiind transportată în stare critică la Spitalul de Urgenţă. Poliţiştii de la Circulaţie au deschis o anchetă pentru a verifica circumstanţele în care avu ...

Iarna nu le ţine în casă pe prostituatele din Galaţi! Două veterane ale Centurii, arse la buzunar în câmpul muncii

Miercuri, 16 Ianuarie 2013 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Două prostituate cu state vechi au intrat pe mâna jandarmilor în plină zi, acestea fiind depistate la ore de vârf, la ieşirea din Galaţi spre Tecuci, în timp ce fie încercau să îşi racoleze clienţi, fie se aflau deja în activitate. Pentru una dintre ele, o tânără de 25 de ani, pe nume Mariana, întâlnirea cu echipajul de intervenţie nu a avut urmări prea grave, ea fiind surprinsă în timp ce căuta vreun amator de senzaţii la marginea drumului. Femeia, care are nu mai puţi ...

Sindromul vulpii turbate se extinde! Un nou caz de rabie a fost confirmat la Iveşti

Joi, 17 Ianuarie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Un nou caz de rabie a fost confirmat miercuri la Iveşti, unde un câine muşcat de o vulpe în urmă cu câteva zile a murit * Autorităţile din comuna învecinată, Lieşti, au efectuat eutanasierea vacii şi a viţelului despre care medicii sanitari au dat zilele trecute verdictul de infectare cu virusul rabic Vulpile turbate continuă să dea bătăi de cap localnicilor de la sate, dar şi autorităţilor care conduc destinele a două dintre cele mai mari comune ale judeţului. După ce ...

Furturi în lanţ, pe stradă şi în locuinţe! Patru tâlhari au ajuns după gratii

Vineri, 18 Ianuarie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Trei femei şi un bărbat din judeţul Galaţi au avut de suferit după ce au fost jefuiţi pentru bani şi acte * Doi dintre cei patru suspecţi reţinuţi de poliţişti sunt bănuiţi că ar fi spart recent şi câteva locuinţe de pe teritoriul comunei Tuluceşti Au între 15 şi 25 de ani şi au reuşit, într-un interval de câteva săptămâni, să dea câteva lovituri în urma cărora s-au ales nu doar cu bani, dar şi cu perspectiva unui mandat de arestare şi a câtorva ani buni de ...

"Performer" la 19 ani! Spărgător de cauciucuri şi hoţ iute de mână

Miercuri, 16 Ianuarie 2013 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr de 19 ani din Galaţi are mari şanse să îşi petreacă următorii ani după gratii, el fiind identificat ca autor a numeroase infracţiuni în ultimele şase luni. Poliţiştii au demonstrat că el este autor atât al mai multor distrugeri de maşini, dar şi a unor furturi rămase iniţial cu autor necunoscut. Suspectul a ajuns la poliţie după ce o patrulă a Secţiei 2 l-a depistat pe strada Nae Leonard, bănuindu-l că a tăiat toate anvelopele de la un autoturism parcat. În ...

Zebrele din centrul Galaţiului, invizibile? Trei bărbaţi şi un copil, spulberaţi pe trecere

Miercuri, 16 Ianuarie 2013 16:25 | Publicat în EVENIMENT
Patru persoane au fost rănite la interval de câteva ore pe zebrele din centrul Galaţiului. Primii păţiţi au fost doi gălăţeni, de 40 şi respectiv de 41 de ani, care au fost aruncaţi pe carosabil de o maşină în timp ce traversau pe un marcaj pietonal de pe strada Domnească. Şoferul, un tânăr de 25 de ani, a ajuns la poliţie, iar victimele sale, la Spitalul de Urgenţă. Două ceasuri mai târziu, pe strada Brăilei, un bărbat de 35 de ani şi fiica sa, de 2 ani, pe care o purt ...