Moto: „Se năruie oglinda şi zeii intră-n stânci,          cresc aripile Tainei şi putrezeşte Cina…          ce negură se lasă de-acum tocmai atunci!…          sunt iarbă până unde a ostenit lumina!”                                            (Iolanda Cremene) Înţeleg foarte bine vorba ei când îmi spune că trebuie să ajung repede unde cerul se face totuna cu pământul... numai că sunt despărţite de-o l ...

Şi dacă "Poezia este deschiderea şi închiderea unei uşi, lăsându-i pe cei care privesc prin deschizătură să ghicească ce s-a văzut în frântura aceea de clipă", cum zice Carl Sandburg... Şi dacă Poezia-i căutarea continuă a dezechilibrului instabil, cum îi zicem noi Inefabilului... Şi dacă Poezia-i matematica muzicală sub/cuantică a Neantului... Şi dacă Poezia-i pasăre zburând cu spatele pe contra/sensul Ne/Cunoscutului inexorabil... Şi dacă Poezia-i aripă de libelu ...

Moto: Dacă vrei să vezi ultima şi cea mai mare tristeţe          de pe pământ, uită-te la o pădure fără animale!"                                                                          (anonim) Vin lupii toţi, acuma!... i-auzi?... (nu mai rezistă flămânzi, fără lupoaice, cu lăcomia tristă, cu ochii duşi aproape de stins, fiindcă n-au văzut măcar o umbră de căprioară!... hau!...) Hau! hau! ...

De ce "din cauza poeţilor din preajmă"?... Acest titlu, din cartea căruia am citat ieri, ţine de adevărul poetic, de adevărul unui poet şi de rezultatul raportului Tot supra Nimic, ori Nimic supra Tot. Adică, şi mai altfel spus, ţine de sinceritatea poetului... de intenţiile paingului când îşi organizează pânza/capcana în diedru. Adică... (şi mai mult decât şi mai altfel spus)... autorul acestui titlu pur şi simplu sugerează că nu există poet fără preajmă cu poeţi, " ...

Zic: iată un fluture negru pe-o volbură albă!... iar tu râzi frumos şi-mi spui încet, foarte încet: nu, nu, nu, nu... e un mire pe marginea unei mirese, e un poem la începutul unui caiet! Zic: iată un fluture alb pe-o volbură neagră!... şi tu râzi frumos şi-mi spui încet, foarte încet: nu, nu, nu, nu... e o mireasă pe marginea unui mire, e o cerneală la începutul unui sonet! Zic: nu se poate, nu se poate... nu eşti atentă!... iar tu plângi frumos şi-mi spui încet, foart ...

Dacă "repetiţia este mama învăţăturii", cum zice latinul, să mai spunem o dată: poezia nu ne umple buzunarele, însă ne face mai buni. Cel puţin, aşa credem noi, cei care, cum rosteşte şi rostuieşte Mihai Eminescu, "gândim în basme şi vorbim în poezii". Nu?... Noi strigăm: da, sigur că da, ne face mai buni, deşi jurul poeziei şi jurul jurului poeziei musteşte sub cruzime, sub tarele realului imund. Cum să nu-l crezi pe Nichita Stănescu în citatul "fără poezie, omul nu ...

Doamnelor şi domnilor, luaţi loc şi staţi jos!... din clipă în clipă, trebuie să apară actorii... o să fie frumos, o să fie foarte frumos, o să vedeţi cea mai scurtă piesă de teatru, cea mai tristă şi cea mai clară piesă de teatru, o să plângeţi cum n-aţi plâns niciodată, o să râdeţi cum n-aţi râs niciodată... o să aflaţi că unu supra unu e patru supra patru! Sigur că da!... sigur că da!... iau loc şi stau jos!... din clipă în clipă, trebuie să înceapă ...

E dimineaţă. Chiar foarte dimineaţă. E mai răcoare-n autobuz şi nu-i nici aglomeraţie. Şi pe stradă atmosfera-i mai normală, mi se pare. Cobor la Modern. Şi încep să merg spre sediul redacţiei. Şi trec prin dreptul estic al parcului Mihai Eminescu, pe trotuar. Şi începe să mi se facă silă, începe să nu mai pară normală atmosfera matinală a cetăţii. Fiindcă, în faţa celui care a spus "Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie � ...

Să mai spun despre câini, aceste substantive comune urlătoare, lătrătoare, de apartament, de ogradă, de sufragerie, de dormitor, de piele, de carne, de bucătărie, de păr, de companie, de pază şi protecţie, de asalt, de sanchi, de chichi... de morţii mamei lor de javre care, când tace (o clipă) maneaua, ciocanul, bormaşina şi fierăstrăul "gospodarilor", îşi unesc vocile de bas, bariton, soprană şi contrabas şi-ţi perforează/ronţăie timpanele chiar dacă-s astupate cu c ...

Dacă ştii unde s-a dus Mama şi dacă ştii unde s-a dus Maria, de ce nu-mi spui?... doar ştii că-ţi dau nişte dulceaţă de cireşe amare şi nişte dulceaţă de gutui cu apă rece din fântâna pe care a săpat-o bătrânul Tata într-o primăvară, când nu am mai văzut-o pe Mama şi când am văzut-o pe Maria pentru ultima oară! A săpat-o gândindu-se la Tine şi uitându-se la cerul care începuse în fântână să tremure deodată cu izvorul şi cu pietrele şi cu vrăbiile î ...