Tripleta de hoți a ajuns în arest

Vineri, 16 Februarie 2024 16:10 | Publicat în EVENIMENT
Doar doi dintre cei trei membri ai grupării care au dat o lovitură consistentă în casa unui localnic din Berești în urmă cu un an și jumătate își vor petrece următoarele 30 de zile după gratii, în timp ce al treilea a beneficiat de clemență și va executa, pe aceeași perioadă, arest la domiciliu. Judecătoria Tg. Bujor a admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurori în cazul spargerii cu prejudiciu de 8.000 de lei numai în cazul bărbaților. Astfel, Cristi ...

Membrii unui grup infracțional organizat au ajuns după gratii

Vineri, 16 Februarie 2024 15:12 | Publicat în Regional
Pe 15 februarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism de la Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc. Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în luna mai 2022, cei doi inculpați, împreună cu un altul (arestat preventiv în luna  n ...
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit vineri în închisoarea din regiunea arctică unde efectua pedepse cumulate de peste 30 de ani de detenție, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres„La 16 februarie 2024, în centrul penitenciar nr. 3, deţinutul Navalnîi A.A. s-a simţit rău după o plimbare şi aproape imediat şi-a pierdut cunoștința. Cauzele morţii sunt în curs de a fi stabilite”, a indicat Serviciul penitenciar al regiunii Iamalo-Neneţ într-un comunicat. Personalul ...

Teaching the chinese language, between art and passion

Vineri, 16 Februarie 2024 20:01 | Publicat în SOCIETATE
She responded "yes" to the initiative to go to a European country and try here, in Romania, in Galați, to convey her love for her native country, China, and to share the secrets of her people with the young people of Galați, thus becoming an "Ambassador of China". Huang Xiying is young, beautiful and transmits her energy to everyone she comes in contact with. She teaches Chinese at School No. 26 in Galati, where, in addition to the alphabet, the Chinese master's student talks to young people a ...
UPDATE ora 21,15 Judecătoria Galați a admis în această seară propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a șoferului turc, la doar câteva ore după ce acesta a fost reținut de poliție. O nouă tragedie rutieră a avut loc în județul Galați în noaptea de joi spre vineri, drama petrecută în dreptul localității Traian, pe DN 25, soldându-se cu moartea unei femei și rănirea gravă a altor șase persoane. Trei mașini au fost antrenate în impactul provocat de un șof ...

Tecucean în naționala de rugby

Vineri, 16 Februarie 2024 14:00 | Publicat în SPORT
RUGBY. Naționala de rugby a României întâlnește, mâine, în Campionatul European 2024, echipa Portugaliei. Partida va avea loc sâmbătă, 17 februarie, de la ora 16,30, în Capitală. Din echipa noastră face parte în continuare tecuceanul Florin Bărdașu. După partidele din grupă vor urma semifinalele, programate pe 2 și 3 martie. ARBITRAJE. Gălățeanul Adrian Viorel Cojocaru a fost delegat arbitru la Sistemul VAR pentru meciul CFU Craiova – CFR Cluj, din Superliga de fotbal, de ...

Doi artiști gălățeni, în maratonul transformărilor

Vineri, 16 Februarie 2024 22:00 | Publicat în TV MANIA
* „Te cunosc de undeva”! SHIFT și Florin Ristei sunt cei doi artiști originari din Galați care vor intra, de sâmbătă, în ringul transformărilor, la Antena 1. Firește, au deja bogată experiență în maratonul „Te cunosc de undeva” – sezoane întregi de participări. Iar artiștii cu care fac echipă sunt la fel de sclipitori ca și ei. Ba chiar au trecut împreună prin cel puțin un sezon, deci își cunosc deja punctele forte și minusurile. Dar asta nu înseamnă că provo ...
A răspuns afirmativ la inițiativa de a pleca într-o țară europeană și de a încerca aici, în România, la Galați, să transmită dragostea ei pentru țara natală, China, și să le împărtășească tinerilor gălăţeni din tainele poporului său. Devenită astfel „Ambasador al Chinei”, Huang Xiying este tânără, frumoasă și transmite din energia ei tuturor celor cu care intră în contact. Aceasta predă limba chineză la Școala Nr. 26 din Galați, unde, pe lângă alfabet, ...
Grecia a spus „da” căsătoriei între persoane de același sex și adopției de copii de către cupluri de același sex, o reformă majoră susținută de premierul conservator, care a considerat că este „un punct de cotitură pentru drepturile omului”, potrivit AFP. Odată promulgată legea, Grecia, în care influenta Biserică Ortodoxă s-a opus cu înverșunare reformei, devine a 37-a țară din lume, a 17-a din Uniunea Europeană și prima țară creștin-ortodoxă care va legaliza ...

Începe alimentarea cardurilor sociale

Vineri, 16 Februarie 2024 15:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) începe încărcarea cardurilor sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei pentru beneficiarii măsurii „Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”. Încărcarea cardurilor va avea loc pe tot parcursul săptămânii viitoare, etapizat: în prima parte a săptămânii aproximativ 1,6 milioane de beneficiari vor primi sprijinul pe carduri, urmând ca aproximativ 1 milion de persoane ...