* După cum știm, munca l-a făcut pe om. L-a făcut de rușine, că prea și-o luase-n cap. Din cauza ei, a muncii, bieții cercetători au fost nevoiți să facă un studiu, grație căruia au aflat că "românii se află în topul europenilor care petrec cel mai mult timp la serviciu." Sau, cum spun recidiviștii, la muncă în folosul comunității.
* Când singura ta grijă este să te vaieți și să te smiorcăi din te miri ce, amintește-ți că Echipa lui Șucu, Rapid București, n-a câștigat niciun meci din cele jucate în actuala ediție a Superligii! Egalul smuls de Rapid în meciul cu Dinamo, pe stadionul din Giulești, mi-a amintit de una dintre scenele haioase care l-au avut ca protagonist pe celebrul expert demografic Cristi Borcea, fost acționar la Dinamo. Întrebat fiind de ce muncește, Borcea a lăsat rușinea la o parte, declarând că muncește pe brânci, ca să aibă ce să pună pe masă la copii. A doua zi, Dan Șucu, mobexpertul în egaluri de la Rapid, a fost nevoit să reconsidere masa de bucătărie, dar mai ales dimensiunile ei.
* Bacalaureat de toamnă, dar să-l știm și noi!
Absolvenții clasei a XII-a, care au picat examenul în vară, au susținut ieri proba la Limba și literatura română. Ceilalți, adică cei care încă se încăpățânează să-l dea, îl susțin pe Marcel, deși se declară epigoni ai lui Ciucă, pe motiv ca vor să ajungă scriitori în slujba și spuma mării.
* Frigidi24.ro se întrece pe sine înșiși, pardon de exprimare! Sub atenta supraveghere a expertului în știri salvatoare Greta von Thunberg, cei de la Digi au zămislit acest titlu amuzant: "Pană națională de electricitate în Liban. Algeria promite să furnizeze petrol, pentru susținerea centralelor electrice."
E ca-n povestea cu americanii resentimentari care l-au condamnat pe un criminal la pedeapsa cu viața. După ce a refuzat scaunul electric, pe motiv că n-are baterie Litiu-Ion, răufăcătorul a primit o pedeapsa capitală de 27 ani de libertate în folosul comunității.
* În octombrie 2024, spectatorii concertului Orchestrei Simfonice din Dresda vor avea inefabila bucurie de a asculta un spectacol unic și neobișnuit, în care orchestra va fi dirijată de... un robot. Sau, cum ar spune melomanul Iohannis, în sfârșit, robotul de bucătărie va ajuta omenirea ca ieftinirea celor de-ale gurii, cum ar fi oboiul, cornul englezesc cu cacao și deliciosul trombon appetit.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".