Evaluaţi acest articol
(38 voturi)
10 comentarii

Talentul nu are nevoie de diplome, doar de condiţii optime pentru a fi lăsat să se dezvolte. Poate acesta este lucrul care-i lipseşte cel mai mult învăţământului din România, capacitatea de a încuraja talentele în domenii diverse. Mai rău, nici părinţii nu-şi mai încurajează acasă copiii să aleagă o carieră în artă, de exemplu, pentru că, e drept, la noi e foarte greu să trăieşti profesând pe câmpiile culturii. 

Acest lucru a determinat-o pe Alina Zonte, elevă în clasa a XII-a la CNVA, să schimbe pe ultima sută de metri macazul şi să aplice pentru câteva universităţi din Marea Britanie, deşi iniţial se hotărâse să rămână în România.

"Am participat, vara trecută, la o tabără universitară, la Cluj, la Facultatea de Filologie. Eu îmi doream să dau admitere la Medicină, dar alesesem tabăra respectivă, pentru că mergeau şi alţi colegi acolo. Mă pregăteam de doi ani pentru Medicină, aşa că nici prin cap nu-mi trecea că mă voi răzgândi. Au fost nişte experienţe care m-au marcat la Cluj şi m-am întors altfel de om, m-am schimbat foarte mult. Probabil, mi-am dat seama de ceea ce-mi doresc cu adevărat. Şi am decis să nu mai pierd timpul", povesteşte Alina. 

Din gimnaziu şi-a descoperit pasiunea pentru scris. Încă din clasa a VI-a a fost aproape nelipsită din loturile care au reprezentat Galaţiul la olimpiadele naţionale de Limba şi literatura română, de unde s-a întors cu premii şi menţiuni. Dar pentru că scrisul o roade la modul frumos, are zeci de jurnale în care a încercat să pună ordine, prin cuvinte, în viaţa şi în lumea ei.

"Cuvântul e cea mai bună modalitate pentru mine de a face parte din lumea aceasta", spune ea, precum un personaj dintr-o carte.      

A avut, deci, toate motivele de pe lume să trimită aplicaţii la cinci universităţi, toate din Londra, toate în topul celor mai bune pe specializarea Creative Writing (Scriere creativă) şi  Limba engleză. Bineînţeles, că au primit-o cu braţele deschise toate cinci: Goldsmiths, Westminster, Brunel, Brickbeck şi Roehampton.

"Am ales Goldsmiths. Aici m-au chemat la un interviu, după ce au citit CV-ul şi materialele pe care le-am trimis. Au fost foarte impresionaţi de fragmentele din romanul pe care l-am scris eu, întâi în limba română, dar am tradus din el şi în engleză special pentru admiterea la universitate. Li s-a părut că este un roman matur pentru vârsta mea şi mi-au propus să mi-l publice. Mi-au făcut o ofertă de nerefuzat. Mi-au spus că pot să mă consider deja studenta lor. Nu mi-au pus nicio condiţie legată de notele de la bacalaureat, nici măcar nu-i interesează diploma", explică tânăra.

În plus, cât a stat la interviu în campus, a avut ocazia să discute cu viitorii colegi şi profesori şi a descoperit că acesta este locul în care vrea să crească şi să se formeze. "Este o universitate multinaţională, unde fiecare interacţiune cu un coleg e o experienţă în sine, pentru că toţi vin din culturi şi tradiţii diferite. Iar profesorii sunt tineri şi deschişi la discuţii, o plăcere să înveţi cu ei", spune Alina.

Deşi n-a vrut să dezvăluie prea multe despre romanul său, tânăra ne-a povestit că are ca temă sănătatea psihică, o problemă tratată cu foarte mare neglijenţă la noi, dar cu multă grijă în alte părţi. "Cartea se prezintă sub forma unor şedinţe la doctor ale unei fete de 17 ani, care e internată într-un spital de psihiatrie, dar care nu ştie cum a ajuns acolo şi cine este. Va afla abia spre final", ne lămureşte tânăra, care spune că, pentru că o fascinează modul în care funcţionează mintea umană, şi-a dorit să se facă medic, dar, în final, a ales să exploreze domeniul cu "armele" unui scriitor.

Speră să poată publica romanul şi în limba română, dacă e bun. În plus, lucrează la un blog, care în prezent nu e public, dar pe care îl va activa după ce pleacă în Anglia: "Scriu despre oamenii care înseamnă ceva pentru mine, dragi mie, şi vreau să le las ceva în urma mea când plec. Va fi legătura mea cu ei".  

Visul ei este să se poată angaja la o editură sau ca profesoară de limba engleză şi să poată continua să scrie. Nu crede că se va putea întoarce în România, deşi este legată de multe lucruri şi oameni de aici. "Nu există o asemenea specializare în România şi nu m-ar angaja nimeni cu o astfel de diplomă", concluzionează ea.

Citit 16102 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Martie 2018 00:20

10 comentarii

  • postat de corneliu Joi, 15 Martie 2018 09:55 90.95.120.*** Link la comentariu
    10
    11

    Adevarata problema este starea generala a invatamantului din Romania! Copii mei au facut si inca mai fac studii in Europa. Tehnic vorbind fenomenul este daunator: pe de o parte stimulam competitivitate in universitati din Europa; pe de alta parte finantam (vindem lucruri sau facem credit) economiile tarilor gazda. Mai trist este ca la absolvire tara noastra NU mai este atractiva pentru acesti absolventi! @ absolvent...Din clasa mate-info bilingv intensiv 2009 de la LVA, in Galati mai sunt 0 absolventi. Asa ca ramanem aici doar noi: neputinciosii, analfabetii si interlopii. Draga domnisoara! Succes! Meriti o viata buna! Noi am pariat pe calul mort. Nu fa aceiasi greseala..Cu stima!

    Raportează
  • postat de gheorghe Miercuri, 14 Martie 2018 17:49 24.244.32.*** Link la comentariu
    13
    15

    Dacă mergea in tabără la Piatra Neamț nu se mai gândea la plecare...
    Cred că e mai ușor să răsucești cuvintele decât - să zicem - bisturiul...
    Sub forma atragerii tineretului se găsește și ambiția "șoptită-n barbă" să slăbească lumea ortodoxă....
    Nu vezi selectați din Ungaria, Croația, Italia s.a.
    Să își cumpere burka... până absolvă va purta hiqab și va ști ca - acolo - este mare, tot mai mare allahu' că nu este un accident numirea băieților- pe primul loc - Mohamed.

    Raportează
  • postat de Fosta eleva a CNVA Miercuri, 14 Martie 2018 17:34 92.234.181.*** Link la comentariu
    1
    39

    Mi se par absolut absurde aceste articole. Universitatile la care a fost primita aceasta fata sunt de la locul 60 in jos pe topul universitatilor din Marea Britanie. Faceti sa para de parca elevii de la CNVA sunt minunatiile pamantului. Orice elev de la orice liceu din tara asta poate sa fie acceptat fara probleme la aceste universitati. Normal ca au primit-o fara nicio problema, intrucat astfel de universitati precum Westminster, Brunel si toate la care a aplicat aceasta fata sunt universitati foarte proaste si nu au concurenta. Ei au nevoie de elevi, de bani care sa sporeasca economia oraselor din UK si atat. Nu mai induceti publicul in eroare si nu mai scrieti articole despre oricine de la CNVA care pleaca sa urmeze studiile superioare in Marea Britanie. Vorbesc in numele meu, care la randul meu studiez in Marea Britanie. Este usor si accesibil oricui, mai ales la astfel de universitati. Merita sa se vorbeasca despre cei care chiar realizeaza ceva, cei care intra la universitati de top. A pleca din Romania la orice universitate din afara nu este o realizare. Nu se pot compara eforturile depuse de mine pentru a intra la facultate in UK cu cele ale colegilor mei care au dat examen sa intre la o universitate din Romania. Deschideti bine ochii, rationalizati si nu va mai incantati la orice articol care vorbeste despre invatamantul din afara tarii.

    Raportează
  • postat de Iancu Jianul Miercuri, 14 Martie 2018 11:46 5.13.249.*** Link la comentariu
    7
    26

    Aici nu ai nici in viitor: loc de munca stabil. platit decent (nici macar acceptabil), da-l poti avea, dreptul la familie, la o casa, liniste, siguranta, system social, medical, stabilitate in timp economica, garantia pensiei!
    Nu am ce spune frumos despre Romania la aceste capitole, chiar nu e! Traim cele mai negre vremuri de dupa anii 90-93 cat inca bubuia economia!

    Raportează
  • postat de fereasca... Miercuri, 14 Martie 2018 11:06 188.25.113.*** Link la comentariu
    5
    37

    A fost admisa pentru ca da bani pentru acele studii.Sistemul universitar englez se bazeaza pe posibilitatile financiare si nu ai nici o garantie ca vei face ceva,mai ales terminand niste studii obscure intr-un esantion inferior celor mai cunoscute facultati.Sunt multi cei care au venit inapoi cu coada intre picioare.Toti au plecat cu aceleasi sperante si cu aceleasi articole publicate.

    Raportează
  • postat de Ion Miercuri, 14 Martie 2018 10:56 77.111.244.*** Link la comentariu
    3
    22

    Depinde ce stii sa faci ...

    Raportează
  • postat de jan Miercuri, 14 Martie 2018 10:26 188.24.224.*** Link la comentariu
    12
    12

    Profesor in Romania cu 2000 salariu? Fii serioasa! Ramai in Anglia sau in orice alta tara care respecta meseria de profesor.

    Raportează
  • postat de Aiurel Miercuri, 14 Martie 2018 10:09 213.177.4.*** Link la comentariu
    1
    22

    Asta e sistemul la ei, ce nu se tot intelege de atata vreme: selectia se face la inceputul anului, apoi potentialul student alege 1 din maxim 5. Bacalaureatul e absolut obligatoriu, Roxana Penciu!

    Raportează
  • postat de Ionut Miercuri, 14 Martie 2018 07:35 188.24.255.*** Link la comentariu
    3
    27

    Nu cred sub nici o forma ca o universitate de traditie si mare prestigiu nu te intreaba de "hartiile" care atesta absolvirea unei forme de invatamant liceal.
    Haideti totusi sa nu aruncam in derizoriu invatamantul indiferent cat de bun sau de putin bun este si sa ne gandim la fraza:
    "Tara mai exact alesii te vor prost!"

    Raportează
  • postat de Alex Miercuri, 14 Martie 2018 00:05 5.13.203.*** Link la comentariu
    6
    46

    Cati absolventi de studii superioare care se incalta cu fesul avem....sa fim noi sanatosi.

    Poate ar trebui angajatorii sa iti ofere sansa sa vada ce capacitati ai nu sa se ocupe de diplome.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.