mi-aduc aminte: n-am ştiut/ că-i tot aici, dar nu se poate...!
deci, aşa dar: nimic-nimic.../ puzderii de singurătate!
mi-aduc aminte că n-am vrut/ să-nvăţ mulţime de păcate,
că sunt primejdie, naiv/ legat cu mâinile la spate!
mi-aduc aminte: ce adânc/ bătea un clopot să-mi arate
că doar aşa pot să rămân/ frumos cu visele curate!
că doar aşa...dar nici aşa/ nimic nu-mi sare în bucate,
nu-mi cade laptele-n păsat,/ nimic nu-mi cade cum se cade!
totu-i puţin, nimicu-i tot.../ şi numai glasnicele tale
mă pot chema-ntr-un îndărăt,/ printre-nceputuri haimanale!
deci, aşa dar nu va mai fi/...(ce întâmplări adevărate!)...
mi-aduc aminte tot, tot, tot.../ nimic-nimic nu se mai poate!!!
