şi m-ai strigat de peste dealul mic,
şi m-ai strigat de peste dealul mare,
şi n-am răspuns – eu nu puteam să strig,
eram năuc şi mut de întristare !!!
eram un fel de mărmurit în timp,
eram un fel de mărmurit în vreme –
sfânt fără portofoliu, fără nimb,
departe de păcat şi anateme !!!
da, nu puteam să scot nici un cuvânt
din sufletul iertării pentru tine
şi nici măcar să plâng lângă mormânt –
mormântul milosteniei divine !!!
da – negreşit – te mai aud şi-acum,
frumoasă şi demonică uitare –
mă uit la dumnezeu: trece pe drum,
cu-n sac de lacrimi tămăduitoare !!!
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)
