Elena Emandi este actor licențiat în teatru și artele spectacolului la Facultatea de Arte în cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, iar în prezent masterand. Joacă atât la Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver", cât și la Teatrul Dramatic "Fani Tardini". Elena este protagonista spectacolului "Alice in Wonderland", pe care îl puteți vedea pe 29 octombrie la "Gulliver", dar joacă și în "Miorița", la Dramatic. De asemenea, o puteți vedea în cea mai nouă poveste pusă în scenă la "Gulliver" - "GALA(tzi) Bremen Country Band". A obținut premiul pentru "Cea mai bună actriță în rol secundar" în cadrul Festivalului ACT Fest din 2022. Este membru în departamentul de imagine și sunet la "Revizia de film" și a activat ca voluntar vara, la sate, lucrând cu copiii. Merită să o cunoașteți mai bine!
- Elena, care ar fi trei lucruri care te definesc și pe care gălățenii ar trebui să le afle despre tine?
- Ca orice tânăr, am o energie aparte și dorința să schimb ceva în lume, să aduc un plus orașului în care am învățat și în care trăiesc. De fapt, toate cele trei se rezumă la dezvoltarea orașului. Ușor-ușor, Galațiul se dezvoltă din ce în ce mai mult pe plan cultural și mă simt, într-un fel, responsabilă să ajut și eu. Să pun o cărămidă micuță acolo, în dezvoltarea culturală.
- Suntem într-o lume în care, cu un telefon performant, poți deveni actor, dansator, cântăreț. O lume în care unii s-au născut gata învățați. De ce ții tu să înveți arta actorului și a spectacolului?
- Pentru mine, actoria a început când aveam 16 ani. Eram la liceu, era vară și mă plictiseam. Căutam să fac ceva și am văzut pe Facebook un anunț că trupa "De ce ficatul?" organizează un casting. Am zis: "Mă duc!". Nu știam cu ce se mănâncă actoria, fiind la un liceu cu profil real. M-am dus, am zis o poezie - nu mai țin minte care, dar era groaznic de banală - și am luat. După, tot lucrând cu studenți la Teatru - coordonatorii trupei, am intrat în domeniul acesta și mi-a plăcut foarte mult. Așa că am continuat.
De ce vreau să fac asta? Poate o să sune puțin egoist, dar e un domeniu în care poți să te analizezi, să îți pui întrebări despre propria persoană și despre oamenii din jur: ce vor ei, ce înțeleg ei? Ceea ce îmi place la actorie cel mai mult e că suntem învățați să nu judecăm. Și mi se pare o lecție foarte importantă: tu, ca persoană, să nu ai prejudecăți atunci când interacționezi cu altă persoană, să ai o putere să îl înțelegi pe cel din fața ta.
- Pe lângă emoție, fiecare act artistic - piesă de teatru sau film - transmite un mesaj, care poate fi educativ, social, cultural. "Alice in Wonderland" transmite un mesaj profund. Copii, adolescenți și tineri se pot regăsi în eroina spectacolului, pe care o joci minunat. O preadolescentă care se simte copleșită de presiunea mamei care îi solicită perfecțiune, de bullying, de neputința de a se integra, dar și de nevoia de a fi acceptată și înțeleasă. Însă mie mi s-a părut un spectacol plin de învățăminte pentru părinți! Care să-i ajute să-și descopere copiii, să-i înțeleagă, să comunice la modul real și să relaționeze cu ei. Cât de provocatoare este experiența acestui rol?
- Foarte! Eram în anul al III-lea de facultate, care este mai aglomerat și mai stresant, pentru că vine licența. Și a venit această oportunitate, acest noroc, să fac parte din spectacol. A fost primul meu contact cu ceea ce înseamnă, de fapt, teatrul. Pentru că la facultate totul e mult mai călduț: ești între colegii tăi, vă cunoașteți, ești într-un mediu sigur. Am venit la teatru, eram crispată, dar mulțumesc lui Dumnezeu!, am un colectiv care m-a ajutat foarte mult și care era acolo pentru mine de fiecare dată! Persoane pe care le-am simțit aproape mi-au fost mereu aproape și m-au ajutat.
Cel mai mult mi-a plăcut la acest spectacol că am lucrat cu limitele mele: am realizat că am niște limite, pe care ar trebui să le depășesc. Și prin intermediul lui chiar am reușit să-mi depășesc anumite limite și să cunosc și mai mult ce înseamnă teatrul!
- Eu am remarcat în mod deosebit multitudinea mijloacelor de expresie artistică: un adevărat caleidoscop care te surprinde și te duce în poveste...
- Avem și teatru de umbre și dans, cântăm, e un spectacol diversificat! Asta datorită regizoarei, Ana Maria Crăciun Lambru, un om plin de idei, prezent, iubitor, cald, dispus să facă multe-multe lucruri pentru a transmite ceva puternic.
- Te-ai regăsit în situațiile prin care trece Alice?
- Din prima am simțit-o pe Alice! Ceea ce a trăit ea am trăit și eu: bullying la școală, neînțelegeri, comunicare dificilă în relația părinte-copil...
- Un astfel de spectacol poate deschide mintea și sufletul...
- Absolut! Să vă povestesc o întâmplare: într-o zi, eram la o cafenea și m-am trezit strigată de o fetiță din spatele meu: "Alice, ce faci?". M-am emoționat, m-am întors, i-am răspuns că bine și am întrebat-o ce face. Între timp, a apărut mama ei, o doamnă foarte drăguță. Mi-a spus că au fost la spectacol și le-a plăcut atât de mult încât vor să-l revadă. Mama fetei mi-a mai spus: "De când a văzut «Alice», fiica mea mă îmbrățișează în fiecare zi!". Să reușească un spectacol să schimbe ceva în acel copil, astfel încât să interacționeze și mai mult cu părintele lui… mi se pare wow!
- În ce alt domeniu al artei spectacolului ai vrea să faci performanță și cum te pregătești?
- Pentru un actor, important este corpul, prin urmare, am zis să îmi dezvolt și mai mult abilitatea de mișcare, expresivitatea corporală. M-am gândit la un master în coregrafie, dar am preferat să rămân aici și să merg la workshopuri, cunoscând astfel cât mai mulți coregrafi. E o muncă pe termen scurt, dar intensă și simt că aș învăța mult mai multe. Am participat la câteva workshopuri de coregrafie, dans contemporan. Primul a fost anul trecut la Timișoara, cu Alejandra Hara, o coregrafă din Tel Aviv, care se axa foarte mult pe limbajul de mișcare gaga. Cea mai recentă experiență în domeniul coregrafic, de dans contemporan, a fost luna aceasta, tot la Timișoara, cu un coregraf din Bagdad, Enkidu Khaled. Am mai fost și la București, la Centrul Național al Dansului. Îmi place foarte mult să îmi dezvolt abilitatea de dans, de coregrafie.
- Unde și cum te vezi peste cinci ani?
- Peste cinci ani o să am 27 de ani! Eu sper ca la 27 de ani să ajung să lucrez cu regizorii cei mai mari, cărora le-am văzut doar spectacolele, nu am apucat să interacționez cu ei, dar sper să am această oportunitate. Cu Radu Afrim! Sunt mulți regizori buni cu care aș vrea să colaborez. De asemenea, am de ceva timp o idee pe care vreau să o pun în practică: un teatru într-o hală, pe un deal, într-un sat. Eu stau la Sat Costi și îmi doresc acolo o hală unde se vor face spectacole. Hai să scăpăm de zona de confort: mergem la teatru, stăm comod în fotoliu și ne uităm la scenă. Hai să vedem cum se simte publicul, cum ne simțim noi, actorii! Mi se pare foarte important ca spectatorul să simtă că face parte din poveste, că se mișcă ceva în interiorul lui…
Pe pagina de YouTube a cotidianului „Viața liberă” puteți viziona integral emisiunea "SPOT ON la Viaţa liberă - Galaţiul sub reflector" a cărei invitată a fost Elena Emandi. Nu trebuie să ratați momentul artistic pe care ni l-a oferit!
Foto și video: Bogdan Cînepă Sîrbu și Sebastian Bleoju
Citiţi şi:
Mocăniță Alexia Oana (MAO), artist: „Mereu mi-a plăcut să risc, mereu am vrut mai mult”
