Paul Buţa este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti creatori de măşti populare din România. La Tuluceşti, în satul Şiviţa, și-a ridicat "Vatra cu dor" - o "gospodărie tradiţională funcţională". Un muzeu cum altul nu-i, unde exponatele pot fi atinse şi chiar folosite pentru a li se învăța rostul. Din "Vatra cu dor" se răspândesc în lume măştile populare. Pentru că valoarea măştii se-arată când e jucată, nu când şade-n cui, Paul Buţa şi-a jucat măştile la Veneţia, la Paris, la Londra… iar unde n-a putut ajunge, s-au găsit alţii. De pildă, în Los Angeles, actorii din serialul "Lucifer" le-au jucat pe ritmurile trupei "Subcarpaţi". Jurnalistul britanic Charlie Ottley şi echipa "Wild Carpathia" au învăţat jocul măştilor chiar de la Paul Buţa, în "Vatra cu dor". Acolo au fost omeniţi cu nişte "chiperi cu smântână", după rețeta bunicii lui Paul Buţa, din Rai. A fost mai mult decât "Flavours of Romania", l-au lăsat cu străchinile goale!
Licenţiat în Arte Dramatice şi management artistic la Universitatea de Stat din Chişinău, Paul Buţa este actor şi regizor la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" din Galaţi, folclorist, muzeograf, meşter popular… da’ ce nu e?!
- Maestre Paul Buţa, ce reprezintă pentru dumneavoastră tradițiile românești și de ce le promovați?
- Pentru mine, tradițiile și obiceiurile românești înseamnă aproape viața mea. Pe lângă familie, altceva mai drag sufletului meu nu există. Dovadă că am pus la bătaie tot ce aveam ca să înființez acel muzeu viu, "Vatra cu dor", unde să promovez tradițiile și obiceiurile. Nu cred că un om normal, în mileniul III, ar fi făcut așa ceva, decât dacă avea într-adevăr în sânge această pasiune. Bineînțeles, actoria urmează acestei pasiuni. Acum o vreme, erau invers așezate: întâi actoria, apoi tradițiile și obiceiurile. Dar vremurile au făcut în așa fel încât să mă ocup mai mult de tradiții și obiceiuri, decât de spectacole la teatru.
- Cui împărtășiți arta populară?
- Tuturor! La "Vatra cu dor" vin de la copii de grădiniță până la pensionari de peste 80 de ani. Pe cei mici trebuie să-i încânți, coborând la nivelul lor. Altul e discursul cu oameni de o anumită vârstă, de la care vreau să "fur" mai mult decât le povestesc. Povestind, le aduc în actualitate amintiri vechi. Şi când i-aud spunând "Şi la noi era așa!" ori "Am văzut așa ceva la mama!", încep să scormonesc în sufletul omului cu întrebări, până aflăm adevăratul rost a ceea ce a văzut. E important pentru mine și pentru cei ce vor urma. Sunt foarte multe care se pierd în timp, iar odată pierdute nu le mai recuperează nimeni.
- Măștile dumneavoastră sunt vii. Sluțiți, urâți, afurisiți, bețivi, pămpălăi, moși, babe, proasta satului, sunt personaje create din materiale tradiționale: împletituri de pănuși, tigve, cârpe, cu ochi de nucă, dinți de știucă ori fasole, cu pene, coarne de capră, de vacă sau de oaie. Fiecare mască are jocul ei?
- Simplul joc al Caprei nu mai este ceea ce era odată. Capra nu-i aceea care urcă în tramvai: "Asta-i capra din Focșani/ Care vine să ia bani". Capra era un teatru popular care dura şi o oră! În curtea gospodarului se desfăşura un scenariu întreg: capra trebuia vândută de cioban, o cumpăra evreul, nu se înțelegeau la preț, îi dădea caprei cu ghioaga în cap, murea, era bocită, descântată… Fiecare improviza, iar la urmă totul se termina cu o horă, o bătută sau o sârbă. Iar la joc, nimeni n-avea voie să greșească. Mai degrabă nu se prindeau decât să greșească pasul şi să intre în gura satului!
- Cine vă joacă măștile?
- Spre regretul meu, primii care-au jucat măștile mele n-au fost din Galați, ci din Tulcea, apoi din Târgu Mureș, prin Oltenia, la Nea Mărin. Am tot dat măști pentru ansambluri până când, în sfârșit, s-au gândit și cei de la Centrul Cultural "Dunărea de Jos" din Galaţi să pună în scenă un joc cu măști. Au mai fost grupuri de studenți, de elevi care au venit cu ocazia sărbătorilor de iarnă, le-am dat măști, le-au jucat şi mi le-au adus înapoi. M-am bucurat să văd că oamenii se orientează spre așa ceva. Nu putem rămâne la rostul și rolul măștii de acum 1.000 de ani, însă trebuie să avem în vedere că toate obiceiurile principale, fie din ciclul vieții, fie calendaristice, au măști populare. Iar jocul popular este nelipsit!
- Suntem în sudul Moldovei, Dobrogea-i peste Dunăre, iar Muntenia, de la Brăila încolo. Există vreun joc ori pas de dans specific zonei noastre?
- Dacă luați cartea lui Grigore Băcanu, cel mai mare coregraf al județului Galați şi nu numai, veți vedea că sunt peste 200 de jocuri, chiar 300. Cu pasul lor, cu melodia lor, specifice zonei noastre. Că hora și sârba s-au generalizat e adevărat. Însă au existat: Rața, Momârlanul, Troaca, Dura, Floricica și câte alte denumiri! Necazul mare este că n-au fost puse în scenă. Dacă o instituție profesionistă din Galați, care există de peste 20 de ani, ar fi pus în scenă, în fiecare an, câte o suită nouă de jocuri, ar fi fost extraordinar de bine. Întotdeauna am spus şi cu siguranță am supărat colegi și prieteni: dacă există atâtea jocuri, de ce noi, de atâția ani, jucăm doar trei - patru suite din zona noastră?
A existat un proiect al Centrului Cultural cu instructorii din județ, ca să monteze și ei suite cu elevii. S-a făcut o singură dată. Ei, închipuiți-vă: cei care au învățat acele suite, doar pe astea le vor juca. Vom face ce s-a întâmplat în trecut, când o fostă președintă a Comitetului de Cultură și Educație Socialistă a dat dispoziție să se facă costume populare în toate căminele culturale din județ. Singurul costum din zona Galaţiului era unul dat de domnul Eugen Holban în albumul de artă populară a României. Era un costum din Cerțești, a fost luat ca etalon, reprodus în toate localitățile. Pe 23 August, când se făcea pe Stadionul Oțelul acel "omagiu conducătorului iubit", au venit din toate comunele județului, dar nu știai care-i din Nord, care din Sud, toţi erau la fel. Parcă erau de la combinatul siderurgic, în salopete. Așa erau culturnicii noștri…
- Ați fost invitat la nunți în calitate de consultant în tradiții ori cu misiuni speciale, precum aceea de vornic?
- Spre bucuria mea, de foarte multe ori! Până acum vreo trei ani, eu am cântat la nunți cu formația "Năzdrăvanii". Nu mergeam doar să cânt, spuneam "Iertăciunea", făceam deschiderea nunţii cu mirele şi cu mireasa. La un moment dat, oamenii mi-au și spus: "Vrem să mai fie și altceva la nunta noastră, să nu fie plictisitor". Foarte multe dintre obiceiuri s-au pierdut. Nici găina nu se mai joacă! Aia antrena întreaga nuntă şi creştea darul! La unele nunţi mi-au spus: "Nu știm dacă are cine să joace găina!". "N-are cine, las’ c-o joc eu! Voi s-o aveți". Și așa au făcut!
La nunţi, am văzut multe și am cules. Iată, în suita pe care Virgil Tăbuş vrea să o monteze la ansamblul lui, există o horă pe care am văzut-o la Tudor Vladimirescu, la o nuntă. Era o femeie care juca un pas de horă în două părți, altfel decât l-am mai văzut, că nu-mi venea a crede! L-am învățat singur acolo, mi l-am notat și l-am dat mai departe.
- Suntem parte a Uniunii Europene care pledează pentru unitate în diversitate. Trăim într-o lume globalizată în care sărbătorim, deopotrivă, Valentine's Day și Dragobetele. Facem breakdance pe ritmuri populare și purtăm ii autentice cusute-n... China. Ce viitor mai au tradițiile și arta populară românească autentică?
- Au viitor dacă noi am înțelege că diversitatea aceasta înseamnă, în primul rând, promovarea identității naționale. Asta nu înțelegem și mă doare foarte mult: avem atâtea obiceiuri frumoase, dar promovăm mai mult Halloween, decât obiceiurile locurilor!
Sper să mă țină Dumnezeu să reușesc să facem un filmuleț despre noaptea Sfântului Andrei. La noi - cel puțin în zona de sud a Moldovei - s-au păstrat până foarte târziu foarte multe obiceiuri cu păzitul usturoiului: o șezătoare, în care participau toți tinerii satului. Era singura dată când fata și băiatul aveau voie să iasă noaptea afară din casă. Aşa cum, de Dragobete, pentru prima dată, cuplu fată-băiat avea voie să se pupe în fața celorlalți. Apropo de Halloween, la mine în Rai, după Sfântul Dumitru, bunicul ne dădea "stârchituri", adică bostănei mai mici, să le facem "ochi" şi să fugim cu ele prin sat. În noaptea aia, el trebuia să îndeplinească un ritual al alungării duhurilor rele. Eu nu spun să nu facem și Halloween! De ce să nu fie două distracții, că și așa trăim destul de puțin! Dar întâi să căutăm, să punem în valoare şi să promovăm tradiţiile noastre, mai mult decât pe ale celorlalți.
- Dar, la Galaţi, ce viitor au tradiţiile?
- Acum câțiva ani buni, chiar directoarea Institutului Național de Folclor de la București, academicianul Sabina Ispas, a participat aici la a doua ediție a Târgului Meşterilor Populari și a declarat presei că a venit să vadă "fenomenul Galați". Începusem o revitalizare a obiceiurilor și o activitate extraordinară! De acolo, am ajuns astăzi, când nu se mai întâmplă nimic în cultura populară din Galați, nici în domeniul cercetării, nici al promovării. Un simplu festival folcloric într-un an și unul de tradiții - care se organizează sau nu, dar la care participă ansambluri doar din alte județe, nu şi de la noi - nu este de ajuns pentru Galați. Suntem într-un mare pericol! Îmi pare rău că trebuie să termin atât de pesimist în ceea ce privește viitorul folclorului în județul Galați.
Pe pagina de YouTube a cotidianului „Viața liberă” puteți viziona integral emisiunea "SPOT ON la Viaţa liberă - Galaţiul sub reflector" ai cărei invitați au fost Paul Buța și Virgil Tăbuș. Merită să priviți și pentru a vă bucura de spectacolul jocului popular!
Foto și video: Bogdan Cînepă Sîrbu și Sebastian Bleoju
Citiți și: Virgil Tăbuș bate cu foc pasul de joc în era inteligenței artificiale (FOTO și VIDEO)
