Am discutat cu rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, despre provocările ultimilor patru ani la conducerea instituției. Invitația de a sta de vorbă cu noi, în același format, i-am adresat-o și contracandidatului său în cursa pentru un nou mandat, prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, care a preferat să țină dezbaterea programului său de management în interiorul Universității, promițându-ne o discuție după finalizarea alegerilor.
- Ați avut cam cel mai greu mandat pe care mi-l amintesc eu în 25 de ani de carieră de jurnalist. V-ați confruntat cu pandemia, acum este războiul din Ucraina aproape, ca să nu mai vorbim despre creșterile de prețuri care au afectat proiectele de investiții.
- Așa e. Imediat după ce am intrat în funcție, în februarie 2020, în 15 zile s-a decretat starea de urgență. Să știți că nu a fost simplu, dar suntem o comunitate foarte solidă, cu o putere de adaptare impresionantă. Am reușit să obținem materialele de protecție într-un timp foarte scurt, multe din ele prin donații, pentru care mulțumesc!
Am trecut la învățământul online, în paralel având prezență fizică la Medicină, Arte și Sport. Am avut o linie specială de vaccinare. După o lună și ceva de la începutul pandemiei, a fost o criză mare de materiale de dezinfecție și le-am produs pe ale noastre, cu competențele proprii de chimie, fizică și biologie.
Ne-am adaptat foarte rapid, deși aveam studenți la Galați, la Enna, în Sicilia, Italia și 2.000 de studenți la Facultatea Transfrontalieră. În toate spațiile, noaptea se foloseau lămpi cu ultraviolete, pentru dezinfecție. Personalul administrativ a lucrat, prin rotație, și de acasă. Am ieșit foarte bine din pandemie. Nu am avut cazuri foarte grave și am avut ajutorul substanțial al sistemului sanitar din Galați. A fost foarte complicat, dar am avut de învățat și am aflat că suntem mai buni decât credeam.
- Cum a fost trecerea la învățământul online, folosit anterior doar cu titlu excepțional?
- Exista într-adevăr învățământul la distanță sau fără frecvență, dar, cum ați spus, erau excepții și era un hibrid. A trebuit să ne mutăm puternic în online. Lipsa prezenței fizice a studenților a fost dificilă. Una este să te uiți pe un display cu 30 de figuri și alta să îi privești, să interacționezi cu ei.
Concluzia noastră didactică și psihologică a fost că trebuie să existe un învățământ cu prezență, iar profesorii nu vor fi înlocuiți prea repede de mașini și de inteligență artificială. Au fost dificultăți imense, dar am trecut cu rezultate foarte bune și întreaga comunitate academică a Universității „Dunărea de Jos” merită felicitări.
Când ziceam că lucrurile reintră în normal, a început războiul. În prima zi, la cererea colegilor noștri de la Ismail, am cazat nouă persoane în căminul nostru. La sfârșitul verii, ajunsesem la 57.000 de zile/om cazare, cu masă, cu servicii, incluzând grădiniță pentru copii, spectacole, dulciuri, cu o mobilizare extraordinară a comunității gălățene. Luni de zile, masa a fost servită din donațiile gălățenilor.
- La momentul actual, a crescut numărul de studenți de etnie română din Ucraina?
- Substanțial. Numărul de cereri venite din partea studenților de etnie română cu pașaport ucrainean pentru a face ore la noi a crescut de trei ori. Noi vrem de vreo patru ani să facem o filială la Ismail, avem două contracte cu cereri ferme pe Odesa, dar încă nu avem aprobarea de la Guvernul de la Kiev.
Acum, cu războiul, mulți studenți străini care învățau în Ucraina, în special la Medicină, au făcut cereri de transfer la noi, la formele de studiu în limba engleză, care sunt contra cost.
Și aici, din punct de vedere uman, psihologic s-a întâmplat o chestie extraordinară. Am avut, din februarie până în octombrie, zi de zi, minimum 50-60 de voluntari, tineri cei mai mulți, o bună parte din ei vorbitori de limba ucraineană sau limba rusă, care i-au ajutat pe oamenii aceștia, ne-au ajutat să comunicăm cu ei. Am avut decese, am avut nașteri, au fost depozite imense de materiale de igienă și materiale sanitare, cicluri de curățenie de menținut, spectacole pentru copii.
Așa am aflat noi exact ce comunitate importantă cu origini române există la Ismail, Odesa, iar ei au descoperit România. Oameni care au învățat de la grădiniță că România este un stat cotropitor, că România i-a maltratat, că România a declanșat războiul (cel de-Al Doilea Război Mondial n.a.), că românii sunt răi, au descoperit România și că românii sunt oameni cu sufletul deschis, care pun din puținul pe care îl au la dispoziția celor care au efectiv nevoie. Nu o dată ni s-a spus că, dacă s-ar fi întâmplat cu asemenea viteză evenimentele în România, mulți din cei care au venit aici nu ne-ar fi primit în Ucraina, din cauza imaginii României și a românilor. Și asta la doar 15 km.
- Este distanță mică, dar suntem într-un război informațional, în acest război hibrid pe care Vestul acum îl descoperă, dar noi l-am trăit în perioada comunistă.
- Este adevărat. Doar că acolo informațiile veneau pe o singură cale, cea oficială. Cea mai mare parte dintre cei care erau ținta canalelor oficiale de informație ajunseseră să nu aibă deloc încredere în ele și se duceau pe canalele alternative. Posturi de radio, tv, mai veneau vaporeni, mai veneau casete.
Acum, lumea este bombardată cu foarte multă informație, există această comoditate a recepției. De ce să te gândești, de ce să folosești neuronii prea mult? Mai bine iei informația așa cum este, deja rumegată, selecționată de alții. Și asta se întâmplă nu numai cu informațiile politice sau militare. Noi trebuie să-i convingem pe studenții noștri că referatele se fac de către ei, sub îndrumarea profesorului, nu se copiază de pe internet.
Universitatea este o uzină de creiere, de caractere, de suflete. Partenerii noștri din procesul educațional, studenții, tind să meargă pe calea facilă, iar rolul universității, cel educațional-formativ, este și mai complicat. Pentru că trebuie să-i convingi pe toți, nu doar pe studenți, să facă un efort de înțelegere, de selecție a informației.
- Sâmbăta trecută (25 noiembrie - n.a.), la un eveniment al AIESEC, în cadrul unui atelier cu studenții, le-am demonstrat cât de ușor poți să propagi o știre falsă, făcându-mi un tatuaj temporar, aplicându-mi pe exteriorul urechii niște cercei, și întrebându-i cum ar răspunde la întrebarea dacă am tatuaje sau piercinguri. Au fost foarte încântați de exercițiu. Cred că trebuie să ne schimbăm un pic metodele, ca să ajungem în zona lor de interes.
- Trebuie să judecăm lucrurile după niște criterii pe care le formăm prin educație și prin experiența personală și aici sistemul academic are un rol foarte important. Dacă nu sunt niște criterii clare, și în partea educațională, și în partea de management, și în partea de organizare, de utilizare a resurselor, chiar la nivelul unei asemenea uzine de creiere, lumea tinde să alunece, să considere că orice este posibil. Apar curentele populiste, care sunt prezente și în România și cu succes mare în toată lumea acum, oameni care pot promite orice.
- Fiindcă nu trebuie să și facă.
- Exact. Nu trebuie să și facă, nu trebuie să argumenteze, nu trebuie să vină cu niște dovezi. Cum a zis Stalin, care a preluat și el probabil de la Lenin, o minciună spusă de multe ori, chiar în fața unor persoane educate, de cineva care o face pe un ton atrăgător, poate convinge. Asta fiindcă oamenii care colportează minciuni ajung, probabil, să creadă ei înșiși că este adevărat ce spun. Vorbesc despre subiecte pe care nu le cunosc și afișează o competență pe care nu o au, iar cel care promite mai mult, fără nicio bază, nici logică, nici legală, nici financiară, poate fi crezut. Și asta e grav. De ce? Pentru că, ajungând să pună în aplicare ce au promis, nu sunt în stare și atunci ori ne duc la dezastru, rapid sau în timp, ori dau vina pe alții.
În zona academică, mergem pe criterii de valoare. Ca un articol științific să fie valoros, indiferent de domeniu, trebuie acceptat într-o revistă cu un rang internațional recunoscut, trebuie citit, dar, cel mai important, citat. Dacă argumentația ta științifică, literară, de orice natură, este considerată de referință, oamenii te citează.
În societate se tinde uneori către citări rapide, care transmit informație falsă, trunchiată, neverificată. Și spunea cineva, eu am auzit asta de la domnul Pleșu, apropo de internet, că, înainte, erau doi oameni beți la cârciuma din sat și vorbeau pe câte un subiect, se ascultau unul pe altul, mai auzeau vecinii, eventual. Acum, unul dintre aceia sau amândoi spun o prostie și se difuzează în milioane de exemplare. Asta n-ar fi fost posibil fără internet, care ne face viața mai ușoară, dar ne expune și riscului de a înghiți orice informație fără a o mesteca.
- Am simțit-o pe pielea noastră. Diferența între print și online este că, atunci când greșești ceva, te sună mai degrabă cititorii de print să-ți reproșeze.
- Să știți că acest lucru se întâmplă și la noi. Se vorbește mult și este necesar, pentru că trebuie să existe o comunicare orală, dar se vorbește uneori și prost. Din fericire, la noi, în Universitate, se vorbește, în general, bine și corect. Dar mai sunt și aici excepții.
Grupul către care comunici este obișnuit cu absorbție facilă, este ca un burete. Dacă l-ai comprimat, absoarbe lichid mai mult decât masa inițială. Nu mai contează conținutul lichidului, buretele îl absoarbe oricum. Așa și cu creierele noastre. Sunt făcute să absoarbă informație, noutăți, simțăminte uneori. Dacă nu avem niciun filtru sau dacă lăsăm garda către prostii, imbecilități spuse de oricine, lucrurile pot deveni riscante.
Noi, ca instituție, ne-am asumat responsabilitatea de a încerca să introducem în educație diferența între ceva care merită știut și ceva ce nici nu merită ascultat.
- Proveniți din partea de Științe a Universității, iar, de regulă, rectorul venea din zona tehnică pură. Erau motive, evident, pentru că Universitatea s-a dezvoltat de acolo. Practic, ați avut susținere și din zona tehnică, și din zona științifică, evident, și din zona mai nouă a Medicinei care, fiind o facultate destul de mare, are multe voturi. Cum vedeți lupta asta continuă între științe și tehnic, să zicem așa?
- Rolul conducerii executive a unei universități, având ca reprezentant rectorul - care nu este singur, are un consiliu de administrație, prorectorii, decanii, directori de departament - este cel de integrare. Suntem o universitate considerată comprehensivă. Avem 14 facultăți, 35 de departamente și peste 85 de specializări, o diversitate extraordinară, un policolor intelectual interesant.
Asta face viața unui rector mai frumoasă, dar uneori mai dificilă, pentru că prioritățile, exigențele, caracterul fiecărei ramuri de știință diferă. Principala chestiune de rezolvat este cea a integrării, a unei balanțe corecte de intrări și ieșiri, în ceea ce privește oamenii, resursele materiale, condițiile, imaginea, internaționalizarea.
Noi am reușit în patru ani să menținem această structură optimă la nivel de facultăți și departamente. Potrivit legii învățământului superior, extensiunea de la Enna va avea o anumită autonomie, cu un conducător prorector sau cu rang de prorector. Poate că vom dezvolta filiala de la Buzău, inexistentă acum patru ani, care are deja cinci specializări și s-ar putea să ajungă facultate, condusă de un decan. Deci ne mărim puțin, ne-am extins, după foarte serioase analize. Am considerat că este necesar să stimulăm cercetarea. Am vrut să facem un concurs pe universitate, dar nu se putea, fiindcă ar fi fost criterii comune la filozofie, la inginerie, la medicină sau la știință. Era greșit. Și atunci am mers pe un grant pe facultate, de 10.000 de euro anual, iar lucrurile au mers foarte bine. Am constatat că în facultăți sunt diferențe între departamente, așa că, de la 1 ianuarie, susținem un grant pe departament. Nu vor mai fi 14 granturi, ci 35. Competiția trebuie să fie între echipe cu preocupări similare și cu indicatori similari, să existe criterii similare.
Nu am dorit niciodată să creăm un ”pat al lui Procust” la Universitatea „Dunărea de Jos”. Trebuie să existe un echilibru al contribuției fiecăruia și al resurselor. Rectorul trebuie să se gândească în primul rând la contribuții.
- Conform unei declarații de-a dumneavoastră, bugetul în 2022 a fost cam de 60 de milioane de euro, 30 de la stat, 25 din venituri proprii. Au existat în acești patru ani și nemulțumiri privind alocările pe facultăți. Cum ați luat aceste decizii?
- 2022, an închis, 60 de milioane de euro și un pic. Acum (29 noiembrie - n.a.) avem 63 de milioane deja executate. La 31 decembrie, universitatea noastră va depăși toate recordurile de creștere din toată România. Vom depăși 67 de milioane de euro, deci o creștere mai mare de 10%. Un procent important, cam 35%, sunt bani din alte surse decât cele de la Guvern. Dacă vrei să stimulezi oamenii, să le dai grantul de cercetare, să faci investiții, atunci trebuie să ai cei 35% asigurați. Așa ne-am permis să creștem de la mai puțin de 50 de milioane de euro în 2019 la 67 de milioane de euro în 2023. Perioada prin care am trecut nu a fost o perioadă fastă. Rolul rectorului este să găsească sursele, să le pună împreună. Baza distribuirii resurselor este constituită de aceste granturi, clasamentele urmând să se facă pe criterii proprii ale facultăților, în care rectorul nu se bagă deloc. Ar fi o prostie să o facă.
Rezultatele se recompensează. Săptămâna viitoare (aceasta - n.a.) se dau, prin mecanisme speciale legale, peste 250 de premii, de câteva miliarde de lei vechi, la cei mai buni cercetători din universitate pentru fiecare domeniu, pentru rezultate obținute la nivelul universității, la nivel național și internațional.
De la Guvern, pentru investiții vin în jur de două milioane de lei pe an. În 2023, investițiile totale ale universității sunt de peste 100 de milioane de lei. Distribuirea se face printr-o consultare la nivelul departamentelor, facultăților și consiliului de administrație.
Nu mai sunt laboratoare la care au cheie trei oameni și intră o dată pe săptămână acolo. Trebuie utilizatori multipli. La investițiile de cercetare, sunt minimum două departamente, uneori două sau chiar trei facultăți care le utilizează.
La fel s-a făcut și pentru investițiile sociale. Am făcut o cantină nouă, cu cât mai multe locuri și când, cu oarecare întârziere, a fost dată în folosință, aveam contractele pentru mentenanță și alimente, personal, mijloace de transport, de igienă etc. Acolo există și niște sisteme video în care se vor prezenta facultățile, astfel încât oricine intră, student, cadru didactic sau persoană din exterior, să vadă ce se întâmplă în universitate. Ne facem cunoscuți pe toate căile, inclusiv prin „Viața liberă”, dar și prin forțe proprii. Luna asta se va finaliza aducerea echipamentelor pentru un studio de televiziune, la care vor face practică studenții la Jurnalism și nu numai.
Este foarte important să creăm baza de cercetare pentru viitor, iar facilitățile să fie folosite de cât mai mulți. La hala de microproducție pe electronică lucrează și studenți la licență, și masteranzi, doctoranzi și post-doctoranzi. Pe cercetare de vârf, în trei ani avem peste 300 de noi locuri de muncă. Numărul de promovări la nivelul Universității „Dunărea de Jos”, raportat la numărul total de cadre didactice, este cel mai mare din România.
Avem patru școli doctorale acreditate. Fiindcă vorbeați de Medicină adineauri, ea își formează singură resursele. Din cei peste 100 de doctoranzi de acolo, mulți vor rămâne și vor susține alma mater cu resursă umană de bună calitate.
Trebuie să aduci suflu proaspăt, trebuie să stimulezi oamenii. Preocuparea rectorului nu se referă la resursele de săptămâna viitoare. Noi avem deja proiecte cu finanțare asigurată pe următorii doi ani. Altfel, riști să-ți cumperi ceva extraordinar și să-l ții cu ușa închisă, că nu ai bani de utilități, de consumabile, de mentenanță sau pentru oameni. Nu există în sistemul academic și de cercetare o perspectivă mai mică de doi, trei ani. Altfel, șansele de eșec sunt foarte mari. Bugetele pe cercetare sunt bugete pe cinci, șapte ani. Avem pe fonduri europene deja contractate câteva milioane de euro. Nu le-a făcut rectorul. Rectorul a creat condiții. Asta presupune un efort concertat. Concertarea o fac rectorul și echipa de conducere. Efortul îl fac toți.
- Din motive care țin de lege și de condiția umană, un nou mandat ar fi pentru dumneavoastră și ultimul.
- Da, da. Sigur. Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați a decis în Carta Universității că rectorul poate avea două mandate. Punct. Asta am decis noi. Nu cred că cineva ar avea motive în universitate să schimbe această decizie. Sunt universități care iau alte decizii, tot respectul. Dacă vrem să respectăm moral și constituțional sistemul academic, trebuie să ne prevalăm de autonomia universităților. Orice încercare de interferență, de orice fel, duce la rezultate proaste. Cu colegii mei, în trei ani și ceva, am propus, consultat și aprobat peste 300 de metodologii și proceduri operaționale, să eliminăm arbitrarul, să nu-i dea prin cap unui șef, inclusiv rectorului, să încerce să abuzeze.
De curând am terminat, am dat la Senat spre aprobare, metodologia de acordare a burselor pentru studenți, adaptată la legea nouă, apărută târziu. Am dublat bugetul de burse, cu o contribuție consistentă de la venitul propriu. Printre altele, jobul rectorului este să asigure veniturile proprii necesare pentru aceste burse suplimentare pe care noi le-am decis, pentru că studenții merită să-i stimulăm.
Uzina asta de creiere și caractere trebuie să încurajeze studenții să facă și altceva decât învață la universitate. Caracterele și maturitatea se formează și cu multă școală, și cu mult efort, și cu voluntariat, și cu activități sportive sau culturale. Este o perioadă în care nu doar înveți, ci devii. Și ne dorim să devină oameni cu toții. Sunt cei care, în câțiva ani, vor prelua creierii societății, care vor decide. Dacă noi formăm studenți slabi, șansele noastre la un viitor decent descresc. Trebuie să avem grijă la ce pleacă de pe băncile universității, pentru că nu avem dreptul să zicem, peste câțiva ani, ce slabi sunt conducătorii.
NOTĂ: Emisiunea ”SPOT ON la Viața liberă – Galațiul sub reflector” este un produs ”Viața liberă”. Înregistrarea integrală a acestui interviu poate fi urmărită pe canalul YouTube al ziarului.
