NEC PLUS ULTRA - Viaţa Liberă Galaţi

Ziceai că Moartea-i floare la ureche... atunci, într-un demult apropiat... când ne uitam la nouri, peste fluviu... şi auzeam „Hristos a Înviat”! Ziceai că nu se poate Niciodată nimic mai mult decât vrea Cel de Sus... şi El ploua... eu te-auzeam alături: ce multe, Doamne, mai avem de dus! Ziceai…

Dacă nici nu eram, ce păcat am făcut, de m-ai dat la osândă?... Nu ai minte, nici suflet, eşti crud, nu di/stingi crucea mea fumegândă, mă opreşti şi din cânt şi din zbor şi din râs şi din plâns... şi din toate mă zvârli în afară şi-(mi) încui cerul cu…

Moto: "Omul este un animal marin, care merge pe pământ şi ar vrea să zboare!" (Carl Sandburg) A fost o dată ca totdeauna încă din prima secundă a căderii în această Întâmplare... aşa îmi aduc aminte: parcă ieri-i când maică-sa i-a şoptit primul cântec de leagăn şi i-a spus primul…

Astăzi începe nemurirea mamei în ceruri, în icoane şi-n cuvinte... timpul stă-n ceas, pogoară din secundă şi-ngheaţă înapoi şi înainte!... În sus şi-n jos, alcătuirea-i sfântă... (printre smerire şi blândeţe, printre în/lăcrămări cu dor, alean şi rosturi)... se vede-ntr-un demult cum vrea să intre încet-încet, în casa părintească... şi cum…

Cred că începe-a V-a Înflorire... chiar se aude... intră în salcâmi…!... Din ce în ce mai albă văd coroana sub care-mi număr trecerea... şi îmi aduc aminte câte şi mai câte iluzii mari şi mici, cu/fără rost, (mi) s-au suit în zodia Fecioarei, să spună că nu sunt, că nu…

Mă număr printre cei nenumăraţiîn marea socoteală care-mparte dulcegării la morţii cei curaţi şi-amărăciuni la morţii cu păcate! Mă simt bătut de soartă, blestemat... vântul mă bate-ncolo şi încoace... cred că numărătorul nu mă vrea, şi numitorul vrea să (se) mai joace! Îmi pare rău că sunt nenumărat... şi iar…

E mult pân-atunci! - se aude... şi zice: e mult de atunci printre fire de iarbă, printre fire de piatră... dar nu s-a sfârşit!... mă uit: nu-s acolo!... mă uit: nu-s aice!... e cald, foarte cald... şi începe să fiarbă! Şi sunt chiar acum!... nu s-aude nimica!... se vede cum…

Misterioase şi spăimântătoare sunt ceste frumuseţi nehotărâte, într-un flagrant/spectacol in/util: o mască plânge!... şi o mască râde!... Şi-n ce decor şi stil... şi-n ce costume se desfăşoară zilnic, fără plată, se înfăşoară-n roluri, fără trac... din totdeauna... şi de niciodată! Ce scenă... şi ce scene şi tablouri în ceastă simplă…

Motanul galben, doamne... ce motan, ce miau mi-au sfărâmat nişte huidume proclete, cu viteză şi motor... nişte trimişi de lucifer, anume, să desfăşoare iadul pe pământ, să ia o viaţă şi să dea o moarte...!... Eu parcă vreau să-ntreb: de ce-ai lăsat această creatură fără carte, această căpetenie cu vârf…

Ar putea fi ultima... oricum, e tot pentru sufletul tău, fiindcă numai tu ai scos în lumină tot ce am avut dincolo de urât şi de rău! Ar putea fi ultima... cum şi prima tot pentru tine a fost, fiindcă numai în mijlocul tău am găsit îndurare şi durare şi…

Închid ochii...şi văd cărarea spre casa în care-am venit să întreb despre mine... să-nvăţ a muri...(cum zicea un romantic)... să văd cât de multe mai sunt din puţine nopţi albe, nopţi negre şi zile asemeni, din cele lăsate să-mi fie măsură a timpului dat să mă doară când mama lipseşte…

Moto: „fă-l să fie, doamne sfinte, numai om/ pe acel care ne-a ispitit sub pom,/ şi când pomul flori va da, fă să-i cadă carnea grea,/ cum cădea-va, după cântec, mâna mea!” (Cezar Ivănescu – Amintirea Paradisului) Azi-noapte am plecat...acuma sunt la ea, cu ea, în visurile sale... (a fost…