Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Două femei au fost ACCIDENTATE GRAV în timp ce traversau strada. Unul dintre şoferi a FUGIT
Luni, 30 Mai 2016 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Două evenimente rutiere au avut loc la câteva ore distanţă, unul la Iveşti, altul în Galaţi, pe o stradă intens circulată. Prima pusă la pământ de propria grabă, dar şi de neatenţia unui conducător auto a fost o bătrână în vârstă de 79 de ani, din Iveşti, care a vrut să traverseze strada printr-un loc nemarcat. Nu a fost observată la timp de un şofer în vârstă de 25 de ani, care tocmai se angajase într-o depăşire. Lovită de autoturism, bătrâna s-a ales cu multi ...
Cine este NOUL ȘEF al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi
Luni, 30 Mai 2016 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Cea mai înaltă funcţie din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi este deţinută, începând de luni, 30 mai, de medicul veterinar primar Ştefan Vasile.
Născut în Bucovina, într-o familie cu şapte copii, dr. Ştefan Vasile a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi, în 1998, apoi a urmat cursurile unui masterat şi a mers la zeci de cursuri de calificare. Lucrează la Galaţi de circa 17 ani, ca medic de laborator, unde a a ...
Anual, pe data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) marchează, printr-o serie de evenimente, „Ziua Mondială fără Tutun”. În acest an, Agenţia Naţională Antidrog se alătură OMS, organizând, la nivel naţional, activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar sau în comunitate privind efectele nocive ale tutunului. Totodată, OMS pregăteşte o măsură ce restricţionează utilizarea ambalajului ca formă de publicitate şi promova ...
HANDBAL FEMININ/ Primele transferuri la CSU Danubius, pentru Liga Naţională
Luni, 30 Mai 2016 19:00 | Publicat în SPORT
Echipa feminină de handbal CSU Danubius, nou promovată în Liga Naţională (LN), s-a fortificat cu trei jucătoare. Venită în probe săptămâna trecută, Michaela Dederlova din Cehia (portar, 25 ani, 181 cm) l-a convins pe antrenorul Valeriu Costea şi s-a semnat deja contractul Ea vine de la DHK Zora Olomuc (locul 4 în prima ligă cehă). De asemenea, au fost încheiate şi două transferuri interne: Ştefania Florea - 24 ani, 171 cm, extremă dreaptă, care a mai jucat la SCM Craiova ş ...
APEL UMANITAR/ Ajută-l pe Ionuţ să nu rămână pe stradă!
Luni, 30 Mai 2016 18:00 | Publicat în APEL UMANITAR
În urmă cu doar câteva zile vă scriam despre Ionuţ Dănilă, un tânăr în vârstă de 27 de ani care este imobilizat într-un scaun cu rotile. Când era doar un copil a fost abandonat de părinţi şi pănâ la vârsta de cinci ani a fost mai mult al nimănui. Atunci a dat peste Constantina Tiron care l-a crescut ca pe propriul copil.
Tânărul locuieşte în prezent într-un cămin de nefamilişti, de unde urmează sa fie evacuat dacă nu achită până joi suma restantă în valoare de ...
O lume de jucărie îşi aşteaptă vizitatorii, la MUZEUL EPARHIAL din Galați
Luni, 30 Mai 2016 17:45 | Publicat în UNDE MERGEM
Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos găzduieşte, zilele acestea, una dintre cele mai mari expoziţii de jucării din ţară. Este vorba despre circa o mie de exponate din colecţia Asociaţiei Muzeului Jucăriilor, aduse în premieră, la Galaţi, în toamna trecută. Colecţia expusă conţine şi jucării româneşti, dar şi străine, adunate de la nemţi, ruşi, americani şi de pe la alte popoare, de câţiva pasionaţi care au creat asociaţia a ...
Performanţă la taekwondo! Două sportive de la CSM Dunărea şi-au câştigat locul pentru Campionatul European
Luni, 30 Mai 2016 16:11 | Publicat în SPORT
Două din sportivele secţiei de taekwondo de la CSM Dunărea, Ana Maria Ştefan (dreapta) şi Iulia Gâţă, vor face parte din echipa României la Campionatul European, care se va desfăşura la Bucureşti în luna septembrie. Cele două sportive, care se antrenează şi la secţia afiliată de la CS Dragonii Schela, şi-au câştigat locul în lotul naţional în urma evoluţiilor foarte bune de la concursul de selecţie care a avut loc la Băcău, în weekendul trecut. Ana Maria Ştefan şi ...
Miriam Bulgaru a luat un start colosal în circuitul profesionist, cu două finale şi un trofeu
Luni, 30 Mai 2016 16:08 | Publicat în SPORT
Junioara Miriam Bulgaru a făcut senzaţie pe terenurile de la Viva Tenis Club, deşi în urmă cu două săptămâni nici nu exista în clasamentul mondial, pentru că nu mai jucase deloc în turnee ITF
Turneele de tenis din circuitul ITF Pro desfăşurate la Galaţi, de categorie Futures (premii de câte 10.000 de dolari), şi-au dovedit încă o dată utilitatea pentru jucătoarele românce aflate în prima parte a carierei în circuitul internaţional de senioare.După ce în 2014 gă ...
Idei de afaceri / Cum să îţi deschizi un cimitir de animale
Luni, 30 Mai 2016 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Parte dintre miile de gălăţeni care cresc animale de companie ar avea nevoie de un cimitir în care să îşi înhumeze prietenii necuvântători, după ce aceştia mor. Vi s-o părea un moft – că doar nici în cimitirele umane nu prea mai sunt locuri, la Galaţi – dar vă spunem noi că niciun om care a crescut un câine vreme de 20 de ani sau o pisică sau un papagal, nu va vrea să-i arunce trupul în container, laolaltă cu gunoiul vecinilor. Poate că o face acum, din cauză că n-a ...
IONICA BOLEA, şefa Serviciului Judeţean Anticorupţie: Oamenii şi-au schimbat mentalitatea privind CORUPȚIA!
Luni, 30 Mai 2016 11:00 | Publicat în INTERVIURI
30 mai 2016 este ziua în care Direcţia Generală Anticorupţie, cu ale sale structuri teritoriale, marchează 11 ani de existenţă în grila justiţiei din România. „Colorată” diferenţiat, în funcţie de activitatea concretizată în stârpirea celui mai teribil flagel al societăţii contemporane, paleta activităţii ofiţerilor anticorupţie variază, Galaţiul aflându-se încă pe lista de aşteptate a marilor dosare. Totuşi, politica paşilor mărunţi a funcţionat aici, ne d ...