Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

CENTRU MEDICAL modern, INAUGURAT la Matca

Vineri, 29 Mai 2015 19:00 | Publicat în SOCIETATE

CENTRU MEDICAL modern, INAUGURAT la Matca
În vreme ce locuitorii din multe sate gălăţene au ajuns să considere accesul la servicii medicale drept un lux, la Matca a fost inaugurat, vineri, un centru medical proiectat să facă faţă nevoilor celor aproximativ 12.500 de locuitori ai comunei. O astfel de unitate sanitară era necesară, spune primarul Nelu Costea, deoarece vechiul dispensar din comună era total depăşit, atât ca spaţiu, cât şi ca dotări. "Sala de aşteptare din fostul centru medical era prea mică, iar medic ...
TRAFICANT DE ARME, reţinut de poliţişti gălăţeni IATĂ ce a urmat (VIDEO)
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au oprit pentru control, în trafic, pe raza municipiului Galaţi, un bărbat, în vârstă de 26 de ani, bănuit de deţinere ilegală de armă şi muniţie. Autoturismul tânărului a fost supus unui control, în urmă căruia au fost depistate, în torpedou, un pistol cu gaze, armă neletală supusă regimului autorizării, şi un încărcător cu trei cartuşe, calibrul 9 mm. În urma verificărilor, poliţiştii au stabi ...
TURNEUL FUTURES de la Galați: Gabriela Talabă s-a oprit în semifinale
Jucătoarea gălăţeană Gabriela Talabă a ratat calificarea în finala turneului de tenis de categorie Futures de la Galaţi, dotat cu premii totale în valoare de 10.000 de dolari. În semifinale, Talabă a fost învinsă, vineri, 29 mai, de jucătoarea Fanny Stollar (Ungaria, locul 797 WTA), cu scorul de 7-5, 6-4. Cu patru meciuri de simplu şi trei de dublu disputate în doar câteva zile, oboseala acumulată şi după un drum lung din SUA a început să îşi spună cuvântul pentru jucă ...
TIMP LIBER GALAŢI - Operetă la Muzical, comedie la Dramatic
Sâmbătă, 30 mai, de la ora 19,00, pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, ne vom întâlni cu atmosfera interbelică a unei comunităţi multietnice, cu mult umor şi mici drame, într-o poveste de iubire clasică: spectacolul „Take, Ianke şi Kadâr”, de Victor Ion Popa, în regia lui Eugen Făt. Din distribuţie fac parte iubiţii actori Marian Sterian, Gabriel Constantinescu, Petrică Păpuşă, Dan Căpăţană, Ciprian Braşoveanu, Cristina Uja şi Svetlana Friptu. Duminic ...
ATENŢIE, ŞOFERI! Trafic închis pe strada Cetăţianu Ioan
Primăria municipiului Galaţi anunţă că de sâmbătă, 30 mai, ora 6,00, până luni, 1 iunie, ora 6,00, circulaţia pe strada Cetăţianu Ioan va fi complet închisă. Primăria le recomandă locatarilor acestei artere să îşi ia măsuri din timp în ceea ce priveşte autoturismele proprietate personală, pentru că în acest interval maşinile nu vor putea fi scoase din curţi sau garaje şi nici nu vor putea fi parcate în faţa porţii. Măsurile sunt necesare pentru executarea lucr ...
ATENŢIE, ŞOFERI! Aparatul-minune pentru "economisirea carburantului", o MARE ŢEAPĂ
Sute de şoferi români au constatat că au fost înşelaţi, după ce au cumpărat un dispozitiv care, odată montat la maşină, ar fi trebuit să scadă consumul de carburant, cu o treime, a relatat digi24.ro. În realitate însă, aparatul nu funcţionează, iar oamenii au pierdut banii pe care i-au plătit în schimbul lui. Aceştia au depus plângeri la Protecţia Consumatorului, însă autorităţile au precizat că nu pot face nimic pentru a-i ajuta pe păgubiţi, întrucât produsu ...
CRONICĂ DE CARTE/ Când fluturii scriu bine despre oameni cu întuneric pe lumină!
* Radu Paraschivescu - Fluturele negru, Editura Humanitas, 2010 Prea târziu născut pentru istoria lui Giorgio Vasari (avea trei ani când a murit istoricul, în anul 1574), Michelangelo Merisi da Caravaggio a captivat, prin viaţa tumultoasă, biografi diverşi imediat după moartea sa survenită nedrept de repede, pictorul putând fiind încadrat în categoria artiştilor damnaţi, dispăruţi între 27 şi 39 de ani! Fascinaţia sa a trecut peste veacuri, mileniul al treilea, ca să nu r ...

Ambasadorul Marii Britanii, la Galaţi

Vineri, 29 Mai 2015 12:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Ambasadorul Marii Britanii, la Galaţi
Excelenţa Sa Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, şi-a anunţat intenţia de a vizita Muzeul "Casa Cuza Vodă", sediul Muzeului Judeţean de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi. De la directorul muzeului, prof. Cristian Dragoş Căldăraru, am mai aflat că vizita se va desfăşura astăzi, 29 mai, între orele 17,00 şi 18,00, oaspetele urmând să viziteze, pe lângă muzeu, şi clădirea fostei ambasade britanice de la Galaţi. Sosit la post în vara trecută, Exc ...
UPDATE PERCHEZIŢII TULCEA: Primarul de Tulcea, arestat preventiv de magistrații Tribunalului Galați
UPDATE, ora 21,55: Magistraţii Tribunalului Galaţi au admis vineri seară propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile înaintată de procurorii DNA în cazul primarului municipiului Tulcea, Constantin Hogea, acuzat de fapte de corupţie. Alături de el, în sala de judecată a fost și omul de afaceri Cornel Georgescu, acuzat de dare de mită, acesta fiind eliberat din arest și pus sub control judiciar. Decizia luată de magistrații gălățeni nu este definitivă, ea putând ...
Comercianţi de jucării AMENDAŢI, în urma unui CONTROL al Protecţiei Consumatorilor
Vânzarea de jucării nu este o joacă. Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi au desfăşurat, în intervalul 11 - 22 mai, o acţiune tematică de verificare a modului de asigurare a securităţii utilizatorilor de jucării. Au fost controlaţi un număr de 14  operatori economici, la toţi constatându-se abateri. În nouă magazine au fost găsite expuse spre comercializare jucării importate din China care nu aveau declarate denumirea comercial ...