Poetul esenţial Mihai Eminescu, cel care ne-a „formatat” o limbă stabilă şi nestricată încă de tot în aproape un veac şi jumătate, este la fel de viu şi astăzi. Ce român nu a auzit de Eminescu? Etichetat în primul rând ca poet, acest brand naţional a fost, asumându-şi răspunderea de jurnalist (într-o vreme în care articolele erau, foarte comod, anonime, Eminescu le semna, uneori în contrast şi cu orientarea ziarului „Timpul”, al cărui redactor-şef, jurnalist şi ...
Echipa de fotbal Oţelul Galaţi a renăscut în urma cu mai bine de un an şi jumătate, într-un club care are cea mai curată şi mai solidă fundaţie, o bază formată din iubirea fără limite a suporterilor înfocaţi. Bogdan Bartoş este unul dintre ei, participând cu implicare maximă, ca voluntar, la consolidarea clubului. Faleza Superioară, sfârşit de noiembrie, târziu în noapte, plouă şi e frig. A patra seară la rând, el e încă acolo, la standul Oţelului deschis de Zile ...
Interviu cu directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, Cezar Năstase. - Domnule director, ce obiective v-aţi stabilit pentru 2017 şi câte dintre acestea au fost atinse? - În acest an, AJOFM Galaţi a fost axată pe realizarea mai multor obiective: ocuparea rapida a unui număr cât mai mare de locuri de muncă şi sprijinirea celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă; implementarea măsurilor active şi preventive pentru şomeri şi ...
A trecut un an şi jumătate de când Ionuţ Pucheanu este primarul municipiului Galaţi. Un moment potrivit, credem noi, pentru a afla ce s-a făcut, ce nu s-a făcut, de ce şi, mai cu seamă, la ce să ne aşteptăm în 2018. - Trecând în revistă proiectele mari finalizate în acest an - modernizarea străzilor Traian, Saligny, Tecuci, sediul Primăriei, artera de acces şi parcarea din Complex Ancora, cârcotaşii ar spune că singurul proiect sută la sută al lui Ionuţ Pucheanu este C ...
"Basarabia e România", aşa sună mesajul pe care îl putem citi inscripţionat pe zidurile clădirilor, pe stâlpi şi chiar lipit pe geamurile autobuzelor Transurb. Unele partide sau lideri politici câştigă din plin capital electoral sau imagine promovând unirea, dar, din păcate, până acum totul s-a rezumat doar la discursuri patriotarde şi la vizite peste Prut. Şi dacă Basarabia este România, iar România este în Uniunea Europeană, aşa s-ar cuveni să fie şi Basarabia! De ani ...
Prezent recent la Galaţi, cu ocazia campaniei de informare "Succesul e… molipsitor!", privind fondurile structurale, dl Cristian Buchiu, şef-adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene (CE) la Bucureşti, a acordat un interviu în exclusivitate ziarului "Viaţa liberă". Tema de discuţie - cât de "molipsitoare" este pentru IMM-uri accesarea fondurilor europene. - Conform studiului "Carta Alba a IMM-urilor", realizat de patronatele din Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici ...
Să auzi că, pentru al doilea an consecutiv, un profesor de educaţie fizică din comuna Munteni obţine locul I pe ţară la Olimpiada şcolară de rugby "miroase" de la o poştă a poveste frumoasă. Aşa că, iată-mă în sala de sport din comuna de lângă Tecuci, asistând pentru prima dată live la o repriză de rugby, sport despre care, recunosc, nu ştiu prea multe, decât că adversarii îl cam cotonogesc în grup pe posesorul mingii, ca să nu apuce să înscrie puncte. Câţiva cop ...
Prezent la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Naţional Studenţesc de Teatru, cu o piesă pregătită în numai trei luni, Sergiu Cornelius Făinărea, coordonatorul trupei studenţeşti gălăţene "De ce ficatul?", a obţinut premiul pentru scenografie. - Trupa care funcţionează pe lângă Casa de Cultură a Studenţilor, într-o formulă complet nouă, cu 12 membri între 16 şi 23 de ani, s-a prezentat onorabil şi a reuşit să impresioneze juriul. Despre provocările scenei, dar ş ...
Prezent la Galaţi, cu ocazia aniversării a zece ani de la înfiinţarea SMURD Galaţi, medicul Raed Arafat, ministru Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a vorbit despre pregătirile care au loc în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, despre sistemul de alertare a populaţiei, dar şi despre posibilitatea simplificării obţinerii avizelor şi autorizaţiilor pentru siguranţa la incendiu. - Ce va fi iarna aceasta? Este o avalanşă de informa ...
Aflată într-o vizită oficială la Galaţi, vice-Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Excelenţa Sa, Doamna Abigail Rupp, ne-a făcut onoarea de a include în programul domniei sale şi o întâlnire cu jurnaliştii "Vieţii libere". Cu această ocazie, în cadrul unui interviu în exclusivitate, am abordat unele din temele fierbinţi aflate pe agenda publică, precum securitatea regională, mediul de afaceri şi relaţiile economice bilaterale, statul de drept şi lupta anticorupţie. - ...
Pagina 4 din 16