La reunirea de luni a echipei Suporter Club Oţelul s-a produs şi anunţata revenire a lui Adrian Sălăgeanu, unul din campionii din 2011. Deocamdată, acesta a evitat să se pronunţe ferm dacă va intra în meciurile pentru promovarea în Liga a II-a, unul dintre motivele ezitării fiind timpul mare pe care îl are alocat activităţii dintr-un proiect de familie, la un club de fitness. La 34 de ani, spune că fizic este pregătit, dovadă stând abdomenul plin de "pătrăţele". - Exact î ...

INTERVIU cu Adriana Neofit, prima femeie la conducerea CS Şcolar

Sâmbătă, 15 Iulie 2017 06:00 | Publicat în SPORT
Despre cluburile sportive şcolare se ştie că sunt unităţi care au ca obiect de activitate instruirea tinerilor pentru practicarea unei discipline sportive, până ajung la vârsta senioratului. Despre această frumoasă preocupare, şi nu numai, am purtat un dialog cu cea care din acest an este director al Clubului Sportiv Şcolar Galaţi, Adriana Neofit (45 de ani). - Mai întâi, câteva vorbe despre... Adriana Neofit. - Am urmat cursurile şcolii generale în Galaţi, iar liceul l-am ab ...
Au fost repartizate locurile de admitere pe facultăţi, au început preînscrierile, iar în curând absolvenţii de liceu vor susţine primele probe de examen. Am stat de vorbă cu prorectorul Ştefan Baltă, pentru a vedea care sunt noutăţile şi facilităţile admiterii din acest an. Aşa am aflat că Universitatea “Dunărea de Jos” scoate la concurs cu 130 de locuri mai puţine ca anul trecut. E vorba de cele care nu s-au ocupat în 2016, de la facultăţile cu profil tehnic şi de l ...
Uniunea Europeană traversează una dintre cele mai agitate perioade, iar România este şi ea direct interesată de dosare importante, fie că e vorba de Brexit, reforma instituţională a UE, extinderea Schengen, aplicarea MCV sau gestionarea fondurilor comunitare. Programul „Bursele Europene – Jurnalişti în Dialog”, iniţiat de Comisia Europeană şi Freedom House, ne-a facilitat întâlnirea cu şefa Reprezentanţei CE la Bucureşti, dna Angela Cristea, ocazie cu care înaltul oficia ...
Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi traversează o perioadă în care planurile de investiţii trebuie să ţină pasul cu o piaţă o piaţă a oţelului încă dificilă. Politicile în domeniul energiei, dumpingul cu oţel chinezesc, dar şi resursele umane şi politicile salariale iniţiate de autorităţi în ultimele luni sunt câteva dintre provocări. Cum se poziţionează Combinatul faţă de toate acestea, puteţi afla din interviul acordat în exclusivitate ziarului "Viaţa li ...
Emil Ene Dinga (n. 10.04.1956, la Cosmeşti), economist, profesor universitar dr. şi om politic, ministru al Integrării Europene (decembrie 2004 – august 2005) în Guvernul Tăriceanu, a publicat nouă cărţi, inclusiv de literatură, urmăreşte şi domeniul cultural (spune de pildă că auzit lucruri bune despre Cenaclul „Noduri şi Semne”), e cercetător ştiinţific, membru al Academiei Române, la Departamentul de teorie şi metodologia financiar-monetară. Diplomat al Institutului ...
Doctorul Ştefan Roşca este unul dintre tinerii medici care, deşi ar fi putut pleca să profeseze în străinătate sau într-un oraş mai mare din România, a ales să rămână în Galaţi, pentru a-şi pune cunoştinţele şi serviciile în slujba locuitorilor urbei. Medic specialist în Medicină Muncii şi asistent universitar al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, dr. Ştefan Roşca vorbeşte despre importanţa Medicinii Muncii şi despre dific ...
Din 14 martie 2017, societatea Gospodărire Urbană SRL are un nou director interimar, în persoana lui Bogdan Ionuţ Ardean. Venit din rândurile Consiliului Local, noul director al societăţii vede funcţia pe care o ocupă ca pe o provocare şi o responsabilitate imensă. "Viaţa liberă" i-a luat primul interviu în funcţia de director interimar, pentru a-i da ocazia să explice cum vede atât noua funcţie, cât şi modul de funcţionare al societăţii. - Ce înseamnă, pentru dumneavo ...
Închirierea sau cumpărarea unui imobil presupune semnarea şi obţinerea mai multor documente. Printre acestea se numără şi certificatul de performanţă energetică. Ce presupune acest document, cine îl eliberează şi cui ne-a explicat lect. univ. dr. Mirela Costache, profesor la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi. - Ce este acest certificat de performanţă energetică şi de ce se solicită emiterea lui la î ...
Recent a fost adoptat un ordin al ministrului Educaţiei naţionale, nr. 3262/2017, privind organizarea şi funcţionarea de societăţi antreprenoriale studenţeşti în sistemul de învăţământ superior din România, publicat în Monitorul Oficial nr. 138 din 23 februarie 2017, ordin menit să transpună în dreptul intern normele europene privitoare la antreprenoriatul în educaţie şi formare în cadrul învăţământului universitar. Lect. univ. dr. Mirela Costache, de la Facultatea de ...
Pagina 6 din 16