Instanţa competentă să soluţioneze cererea de divorţ este judecătoria în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor.
Prin locuinţă comună se înţelege locul în care soţii au convieţuit în mod efectiv. Dovada acestei locuinţe se face cu actele de identitate ale soţilor, din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora.
De precizat că instanţa competentă să judece divorţul se determină în funcţie de locuinţa părţilor la data sesizării instanţei, indiferent de modificările intervenite ulterior. Prin urmare, schimbarea locuinţei comune a soţilor după data introducerii cererii de divorţ nu are importanţă pentru determinarea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.
În cazul în care soţii nu au avut locuinţă comună sau niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei judecătoreşti în care se află cel din urmă domiciliu comun, este competentă judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are locuinţa pârâtul.
Dacă pârâtul nu are locuinţa în ţară, instanţa competentă să judece procesul de divorţ este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află locuinţa reclamantului. În situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă acţiunea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.
Întrucât legea nu reglementează o competenţă teritorială alternativă care să dea părţilor posibilitatea să aleagă între mai multe instanţe deopotrivă competente să soluţioneze procesul de divorţ, reclamantul este obligat să respecte ordinea de aplicare a criteriilor prevăzute de Codul de procedură civilă şi să depună cererea de divorţ la instanţa de judecată competentă.
