Jalba-n proţap la Garda de Mediu, cu orice preţ!

Jalba-n proţap la Garda de Mediu, cu orice preţ!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românul s-a născut scriitor. Iar dacă literatura l-a pierdut pe drum, au rămas totuşi de scris reclamaţii. Instituţiile de verificare şi control din Galaţi sunt bombardate aproape zilnic cu plângeri de tot râsul, Garda de Mediu Galaţi fiind una dintre ele, oamenii adresându-i-se pentru cele mai diverse probleme.

Dacă sesizările verbale sau cele telefonice sunt greu de contorizat, cele scrise rămân mărturie pentru faptul că suntem un neam aprig şi mânios, dar şi plin de umor.

Teica, mugetul şi flintele

Prima epistolă despre care vom vorbi este cea înaintată Gărzii de către un lieştean exasperat de zgomotele din gospodăria vecinului său. Un vecin mai înstărit, se pare, pentru că din scrisoare se înţelege că e vorba despre mori, turme de vaci şi de porci.

„De 15 ani, are două mori: una de porumb şi una de furaje pentru animale. Când funcţionează fac un zgomot INSUPORTABIL”, susţine pertinent petentul, cerând intervenţia promptă a comisarilor Gărzii de Mediu.

Cererea pare a fi total justificată, iar problema demnă de rezolvat numaidecât. Felul în care omul, gospodar, chivernisit şi dornic de linişte în comunitate continuă dezarmează însă orice bună-intenţie.

Apar, aşadar, poveşti incredibile despre grohăituri şi mugete. „Dă de mâncare şi apă la porci în teici de tablă. Teicile nu stau fixe. Porcii, după ce mănâncă, ridică teicile. Când teicile cad pe ciment fac zgomot INSUPORTABIL. În fiecare zi, de la ora cinci dimineaţa şi până seara târziu porcii fac un zgomot insuportabil”.

Şi asta nu e tot. Plângerea continuă cu alte istorisiri care îţi fac pielea ca de găină. "Se ocupă şi cu cumpărarea, sacrificarea şi comercializarea de vaci. De când sunt cumpărate şi până când sunt sacrificate, vacile zbiară disperate”.

„De ani de zile trăiesc într-un zgomot INSUPORTABIL. Am ajuns la capătul răbdării. Eu i-am adus la cunoştinţă să ia măsuri în legătură cu zgomotul de la mori, în legătură cu teicile de la porci, în legătură cu zbieretele disperate de vaci", se plânge omul în petiţia înaintată Gărzii de Mediu Galaţi.

Lieşteanul mai povesteşte cu năduf că încercarea de reducere a zgomotului s-a lăsat cu promisiunea că situaţia se va rezolva, după ce în cauză a apărut şi un poliţist. Numai că asta n-a făcut decât să înrăutăţească situaţia.

Iată de ce: "Stimate domnule comisar, nu a luat măsuri în legătură cu zgomotul, mai mult vacile zbiară mai tare de când i-am făcut reclamaţie la poliţie".

Omul invocă în repetate rânduri nevoia de linişte şi imploră o intervenţie energică, asta cu toate că, ştie dumnealui, cel vinovat este înarmat până în dinţi.

„Avem nevoie de linişte, iar dumnealui, chiar dacă are două puşti, nu are voie să-mi tulbure liniştea familiei. Aş dori să găsesc înţelegere la dumneavoastră ca acesta să nu-mi mai tulbure liniştea cu atâta zgomot INSUPORTABIL”. Astfel se încheie una dintre zecile de plângeri .

Proprietate cu behăituri

Un alt petent cere Gărzii de Mediu să-l ajute să îşi împrejmuiască noua casă, construită cu ceva sacrificii de curând. „Vă aduc la cunoştinţă următoarele, mi-am construit o casă şi vreau să fac şi gard, dar un vecin are stână de oi şi nu-mi dă voie să fac gardul”.

Nu doar căpoşenia vecinului păstor e consemnată în plângere, ci faptul că amplasamentul clădirii, geografia locului şi nesimţirea îşi dau mâna pentru a băga în boale noul proprietar de casă.

„Dânsul are stâna lângă casa mea şi când plouă toată mizeria de la stână vine la mine, în faţa casei”, mai spune reclamantul care solicită măsuri urgente pentru rezolvarea pestilentei chestiuni.

Ori veşnicie, ori găinaţ?

O cerere ceva mai veche, dar bună de tot, e cea făcută de o bătrână nemulţumită că şi pe lumea cealaltă o paşte neliniştea. De unde tulburarea ei? Locul de veci pe care îl are în cimitirul Eternitatea, „care trebuie să-l ştiţi”, după cum însăşi reclamanta zice, e aşezat sub un tei.

Un tei ca toţi teii, cu crengi care se pot usca şi care găzduiesc şi păsările cerului. Bătrâna cere de fapt un aviz pentru doborârea copacului, motivul esenţial pentru care face asta fiind tocmai acele păsări despre care vorbeam mai devreme.

„Excremente de la tot felul de păsări cad pe jos murdărindu-mi mormântul şi emanând o duhoare care face aerul irespirabil”, susţine bătrâna, cerând imperativ eliminarea copacului aducător de necazuri atât aici, cât şi dincolo.  

Răspuns impus de lege

Problemele pe care oamenii le reclamă Gărzii de Mediu sunt de cele mai multe ori bazate pe o brumă de adevăr, pe o chestiune reală. Există însă şi reclamaţii cel puţin bizare, iar problema este aceea că fiecare petiţie trebuie să primească un răspuns.

Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu, Ion Avram, a spus că acest lucru încarcă întrucâtva activitatea de verificare şi control, în condiţiile în care numărul comisarilor de mediu este destul de mic. Însă câtă vreme acest lucru este impus de lege, el va trebui să fie respectat.

Citit 874 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.