Frontiera – punctul terminus al maşinilor radiate

Frontiera – punctul terminus al maşinilor radiate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Trei maşini, Doamne, şi toate arestate la graniţă *

Aglomeraţie de infracţiuni la Poliţia de Frontieră. La sfârşitul săptămânii trecute, oamenii legii s-au confruntat cu două cazuri de maşini care umblau libere prin Galaţi, deşi fuseseră radiate din circulaţie, dar şi cu un act grosolan falsificat, din motive de condus fără griji prin Moldova.

Pentru început - Mercedes

Basarabeanul Ion B., de 34 ani a vrut să părăsească România pe la frontiera Galaţi-Rutier, la volanul unui Mercedes 313D, din 2005, înmatriculat în Republica Moldova.

Centrul Trilateral de Contact Galaţi a comunicat că maşina figurează ca fiind furată din Germania din 5 octombrie 2009, actualul proprietar declarând că a plătit 12.000 euro pentru microbuzul achiziţionat din România.

Autovehiculul a rămas la sediul Poliţiei de Frontieră Galaţi pentru cercetări, iar bărbatului i-a fost făcut dosar penal pentru complicitate la furt.

Apoi Volkswagen

La Frontiera Oancea s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, la volanul unui Volkswagen, călărăşeanul Cristian N., 32 ani. La control, bărbatul a prezentat şi o procură autentificată în Spania, din care reieşea dreptul de folosinţă a maşinii.

Însă verificările făcute la Consulatul României din Castellon de la Plana din Spania au demonstrat că actul prezintă modificări, omul declarând că modificările sunt făcute de el, pentru că doar aşa putea ajunge în Republica Moldova.

Poliţiştii de frontieră i-au făcut lui Cristian dosar penal, călărăşeanul fiind cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În final, Alfa Romeo

Poliţiştii de frontieră gălăţeni au oprit la control, pe bulevardul George Coşbuc, o Alfa Romeo cu numere de România, condusă de gălăţeanul Vlad P., de 39 ani.

Bărbatul a prezentat un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile române, dar cercetările au scos la iveală faptul că maşina fusese radiată din circulaţie în mai 2009.

Poliţiştii de frontieră au făcut dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Citit 1491 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.