Asigurarea îndeplinirii obligaţiilor de întreţinere existente între membrii unei familii, precum şi faţă de alte persoane, în cazurile prevăzute de lege, este garantată în sistemul nostru actual, în principal, prin dispoziţiile constituţionale şi ale legii civile, ajungând ca, în unele situaţii, neîndeplinirea acestora să constituie infracţiune.
Codul Penal califică infracţiunea de abandon de familie (art. 378) ca fiind fapta persoanei care, având obligaţia legală de întreţinere faţa de cel îndreptăţit, îl părăseşte, îl alungă sau îl lasă fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale, nu îşi îndeplineşte, cu rea-credinţa, obligaţia de întreţinere prevăzută de lege, nu plăteşte, cu rea-credinţă, timp de trei luni, pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească.
Pedeapsa prevăzută pentru această faptă este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală. Dacă făptuitorul îşi achită obligaţiile înainte de finalizarea cercetărilor, nu mai este pedepsit. În plus, el poate fi cercetat numai în baza unei plângeri prealabile venită din partea persoanei prejudiciate, direct sau prin reprezentantul legal.
Persoanele care pot săvârşi această infracţiune pot fi soţii între ei, cel care adoptă şi persoana adoptată, rudele în linie dreaptă (bunici şi nepoţi), fraţii şi surorile.
În privinţa copiilor abandonaţi de către persoanele care aveau faţă de aceştia obligaţia legală de întreţinere, Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, modificată şi completată prin Legea nr. 257/2013, prevede că aceştia beneficiază de măsuri de protecţie specială, cum ar fi plasamentul sau plasamentul în regim de urgenţă.
Pentru a se putea dispune astfel de masuri, orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva abandonului sau a neglijenţei.
