Nici la rele nu suntem fruntaşi în Europa. Românii se bat şi fură mai puţin decât nordicii

Nici la rele nu suntem fruntaşi în Europa. Românii se bat şi fură mai puţin decât nordicii
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

E doar un mit că România e ţara tututor posibilităţilor când vine vorba de infracţionalitate. În realitate, spun cei de la Eurostat, care au făcut o centralizare a fenomenului în ţările comunităţii europene, suntem printre cele mai sigure ţări. Doar la omoruri "jucăm" în liga mare, România situându-se pe locul al zecelea între ţările Uniunii Europene.

Ideea că ţările occidentale, îndeosebi cele nordice, cu un nivel de trai superior şi cu o cultură "pacifistă" sunt la adăpost de un fenomen infracţional abundent este total demontată de cel mai recent studiu făcut de Eurostat, care demonstrează, cu cifre, că siguranţa la alţii este cu mult mai prost gestionată decât pe plaiurile mioritice. Norvegia, Suedia, Danemarca sau Finlanda sunt state în care, direct proporţional cu nivelul de trai, se află şi numărul infracţiunilor, extrem de mare, de la cele împotriva vieţii, la cele împotriva patrimoniului.

Grabnici vărsători de sânge

Într-un nefericit top al infracţiunilor de omor, România se situează pe locul al zecelea, cu 1,25 fapte la suta de mii de locuitori. Clasamentul este condus de Olanda, cu 8,95 omoruri la suta de mii de locuitori, urmată de Letonia, Lituania, Estonia şi Belgia. Nici la tentativele de omor nu suntem chiar în coada clasamentului, situându-ne pe locul al nouălea, cu 2,44 fapte la suta de mii de locuitori. Nu ne putem compara însă cu liderul topului, micuţul stat Luxemburg, cu 12,49, Suedia sau Belgia.

Iuţi la mânie şi tot nu stăm alături, când vine vorba de violenţă, cu englezii, belgienii sau francezii. Ce-i drept, sunt state unde fenomenul migraţiei a adus milioane de "musafiri" din toată lumea, cu tot atâtea tipuri de educaţie, cultură, obiceiuri. Bunăoară, în Anglia şi Ţara Galilor s-au înregistrat, în 2016, anul de referinţă pentru studiul Eurostat, aproape 800 de vătămari corporale la suta de mii de locuitori. Belgia figurează cu puţin peste 600 de fapte, Luxemburg cu aproape 500, Franţa cu aproape 370, iar Germania, cu puţin peste 170. România este pe ultimul loc în Europa la acest capitol, cu 1,54 fapte la suta de mii de locuitori.

"Slăbuţi" la violat şi furat

Violenţa sexuală este la ea acasă în nordul Europei şi ne lasă din nou codaşi, în sensul fericit. Cele mai multe violuri au fost raportate în Anglia şi Ţara Galilor, 71 la suta de mii de locuitori, în Suedia, Irlanda de Nord, Scoţia şi Danemarca. Cu 4,67 violuri raportate la suta de mii de locuitori, România se situează pe locul 20.

Şi mai "prost" stăm la tâlhării, pe locul 24, cu 15,67 fapte la suta de mii de locuitori. Ne depăşesc Belgia, Spania, Franţa şi Portugalia, care conduc topul cu cifre de zece ori mai mari decât cele înregistrate la noi.

În sfârşit, nici pentru hoţi România nu pare a fi un teritoriu extrem de prolific. La capitolul furturi ne situăm pe locul 24, cu 466 de fapte la suta de mii de locuitori, la mare distanţă de Danemarca, cu aproape 4.000 de fapte, Suedia cu peste 3.800, Anglia şi Ţara Galilor cu peste 2.200. Trendul este şi mai scăzut la furturile dn locuinţe, unde suntem, oficial, pe penultimul loc din Europa, proprietăţile danezilor, belgienilor şi suedezilor fiind de zece ori mai expuse atacurilor infractorilor.

CITEȘTE ȘI: Bătaie în plină stradă. Poliţia face anchetă

Citit 6127 ori Ultima modificare Vineri, 20 Iulie 2018 00:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.