Ilegalităţile de la Cesaro Construct

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un control al unei echipe de comisari ai Gărzii Financiare - Secţia Galaţi la SC Cesaro Construct SRL Galaţi, al cărui administrator şi acţionar unic este, conform bazei de date a Registrului Comerţului, Artimon Cesar, a scos în evidenţă unele ilegalităţi.

Controlul s-a desfăşurat în perioada aprilie-octombrie 2009, iniţierea verificărilor având la bază o acţiune mai amplă care viza societăţile care figurează cu TVA în sumă negativă şi nu solicită rambursarea, situaţie în care se afla şi SC Cesaro Construct SRL Galaţi.

S-a mai verificat în acelaşi timp realitatea relaţiilor comerciale avute, precum şi documentele legale de provenienţă aferente livrărilor de mărfuri către SC Exploatări Rom Serv SRL Ovidiu, judeţul Constanţa, în perioada anilor 2008 şi 2009.

Deşi societatea în cauză figurează cu declaraţiile depuse la organul fiscal teritorial, totuşi la sediul social declarat nu s-a identificat nici un reprezentant legal, nefiind găsite nici evidenţele financiar-contabile ale acesteia.

În plus, atât la sediu, cât şi la domiciliul administratorului, somaţiile/invitaţii trimise au fost returnate de serviciul poştal neconfirmate de primire.

Verificări încrucişate, pe drumuri de criblură

Ulterior au fost  făcute verificări la SC Exploatări Rom Serv SRL Ovidiu unde au fost găsite 102 facturi în copie ce figurează a fi fost emise de cei de la SC Cesaro Construct SRL Galaţi către societatea din Ovidiu, facturi înregistrate în cele din urmă la această firmă.

Conform acelor facturi a reieşit că responsabilii Cesaro Construct Galaţi au livrat criblură, în perioada mai 2008-ianuarie 2009, către societatea din Ovidiu, contravaloarea mărfii fiind achitată parţial prin instrumente de plată bancare, parţial prin numerar.

Apoi, după numerele unor mijloace de transport care apăreau în facturi, echipa de control a Gărzii Financiare a făcut verificări şi asupra evidenţelor SC Tancrad SRL Galaţi, aici constatându-se că nu fusese făcut nici un transport de criblură sau de alte mărfuri către SC Cesaro Construct SRL sau SC Exploatări Rom Serv SRL Ovidiu.

Totuşi, pentru identificarea provenienţei mărfurilor comercializate de cei de la Cesaro Construct s-a solicitat Gărzii Financiare-Secţia Bucureşti organizarea de controale şi verificări la SC Flondor SRL şi SC Tanex Prod SRL, ambele din Bucureşti. Şi, cu această ocazie, s-a constatat că nici aceste firme bucureştene n-au avut relaţii comerciale cu firma gălăţeană în discuţie.

Concluzia a fost că reprezentanţii legali ai firmei nu justifică provenienţa legală a mărfurilor vândute către societatea amintită din Ovidiu. Şi, din acest motiv, s-au calculat obligaţiile fiscale datorate suplimentar bugetului de stat, obligaţii aferente perioadei mai 2008-ianuarie 2009.

S-a estimat un prejudiciu provocat bugetului de stat de 1.274.118,83 lei, constând în TVA - 691.664,51 lei şi impozit pe profit - 582.454,32 lei, fiind sesizat în acest sens organul de cercetare penală.

Acestea au fost apoi comunicate şi celor de la Garda Financiară - Secţia Constanţa, căreia i s-a solicitat să sprijine măsurile asiguratorii ce urmează a fi dispuse prin blocarea oricăror plăţi sau operaţiuni care să stingă eventualele creanţe comerciale deţinute de cei de la SC Cesaro Construct SRL Galaţi.

Citit 1463 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.