Impact violent cu taxiul, pe Faleza Superioară. Clienţii au fost răniţi
Foto: GSDG

Impact violent cu taxiul, pe Faleza Superioară. Clienţii au fost răniţi
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

O femeie de 34 de ani şi un bărbat de 41 de ani, ambii pasageri într-un taxi, au tras o sperietură soră cu moartea după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism. Impactul s-a produs pe Faleza Superioară şi responsabil de coliziune ar fi fost, spun poliţiştii şi martorii, chiar taximetristul care ar fi vrut să întoarcă într-o zonă unde este linie continuă.

Conform concluziilor oficiale, şoferul maşinii care circula în regim de taxi, un tânăr de 27 de ani, aflat pe banda unu a sensului de coborâre de pe Faleză, în dreptul vilei Belvedere, ar fi vrut să schimbe sensul de mers, către Parcul Viva, dar nu s-a asigurat şi a lovit în plin un BMW care circula regulamentar pe banda a doua, din aceeaşi direcţie, condus de un tânăr de 26 de ani. În urma impactului, cei doi pasageri din taxi au suferit leziuni şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar nu au rămas internaţi.

Poliţiştii au stabilit că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Citit 6302 ori Ultima modificare Marți, 26 Februarie 2019 12:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.