Mii de şoferi, amendaţi în doar trei luni

Mii de şoferi, amendaţi în doar trei luni
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Poliţiştii locali au aplicat, în primele trei luni de derulare a planului de măsuri "Siguranţa în trafic", peste 1.750 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de aproximativ 530.000 de lei, şi 1.338 de puncte penalizare.

Cele mai multe dintre amenzile date în lunile ianuarie, februarie şi martie, 1.005 la număr, au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor HCL 260/2018 (parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde, parcarea pe scuar, pe locurile destinate persoanelor cu handicap, etc). De asemenea, un număr important de sancţiuni, 696, au aplicat poliţiştii locali şi pentru oprire, staţionare, traversare prin loc nepermis, conform prevederilor OUG 195/2002. Tot în baza Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, oamenii legii au mai aplicat sancţiuni pentru încălcarea Legii 61/1991, HCL 425/2011 şi HCL 335/2014.

Din numărul total de amenzi date în cele trei luni, puţin peste 200 au fost aplicate conducătorilor auto care au parcat/staţionat sau oprit neregulamentar în zona Palatului de Justiţie şi la Colegiul Naţional „Costache Negri”.

Doar în luna martie 2019, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, poliţiştii locali de la nivelul municipiului Galaţi au dat un număr de 649 de amenzi, în valoare de peste 210.000 de lei şi 393 de puncte penalizare.

În luna aprilie 2019, poliţiştii locali vor acţiona în următoarele zone: strada Brăilei - zona Colegiului Naţional „Costache Negri”; strada Prelungirea George Coşbuc c/c strada Brăilei - zona Palatului de Justiţie; strada Domnească, tronsonul cuprins între strada Lahovary şi strada Basarabiei; bulevardul Marii Uniri, tronsonul cuprins între Parc Viva şi strada Navelor; bulevardul Siderurgiştilor; strada Nae Leonard; strada Basarabiei; strada Anghel Saligny; bulevardul Dunărea; strada Stadionului; Micro 19 - Şcoala Gimnazială Nr. 17 - Biserica Sf. Ana - Grădiniţa „Codruţa”; zona Piaţa Energiei - Şcoala Gimnazială Nr. 41; strada Grigore Ventura - Depozite - Patinoar; strada Tecuci şi strada Al. Măcelaru; strada Mihai Bravu c/c strada Vasile Alecsandri; strada Ştiinţei c/c strada Basarabiei; strada Ştiinţei c/c strada Bolintineanu.

Reamintim că planul de măsuri „Siguranţa în trafic” se derulează la nivelul municipiului Galaţi până la finele anului 2019. Pe toată durata desfăşurării, poliţiştii locali de la Ordine Publică şi Siguranţă Rutieră vor acţiona pe străzile intens circulate, în zona unităţilor de învăţământ, apoi pe străzile secundare. În cadrul planului de măsuri mai sunt vizate trecerile de pietoni şi staţiile destinate mijloacelor de transport în comun.

Citit 1575 ori Ultima modificare Marți, 09 Aprilie 2019 22:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.