Muzele trec şi prin ziduri!

Muzele trec şi prin ziduri!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Concurs on-line între penitenciare: poezie, proză, grafică * Premiile întâi, pe secţiuni, s-au dus la penitenciarele din Botoşani şi Iaşi * Un juriu mai mult sau mai puţin… liber *

Penitenciarul Galaţi, prin Serviciul Educaţie, a organizat înainte de Crăciun un concurs de creaţie literară şi artă plastică pentru persoane private de libertate, nu şi de… libertatea de a crea. Au participat, cu poezie, proză şi grafică, deţinuţi din mai multe penitenciare din ţară.

Penitenciarul Galaţi, deşi se poate lăuda din plin cu condeiele sale, nu a participat, pentru a da mai multă credibilitate, decât cu un membru al  juriului. Juriu care nu s-a putut vedea decât în mică parte, consultările având loc prin poştă electronică.

Unul dintre membrii juriului nici nu a putut ajunge la festivitatea de premiere, fiind „închis”, ca să spunem aşa, de zăpadă, la Constanţa.

Din juriu au  făcut parte doi scriitori gălăţeni, trei deţinuţi de la penitenciarul gălăţean – un poet şi doi plasticieni -, dar şi un fost deţinut, acum un  apreciat om de cultură.

Concursul s-a intitulat, după numele bibliotecii Penitenciarului Galaţi, „George Ţărnea”, bibliotecă în care sunt deţinute (scuze, n-am găsit alt cuvânt) călimara şi stiloul cunoscutului poet.

Din păcate, n-am reuşit încă să obţinem acordul autorilor premiaţi, astfel încât nu le vom publica numele întreg. 

Astfel, la secţiunea Poezie au câştigat: George T., de la Penitenciarul Botoşani - Premiul I, Dan Mihai B, Penitenciarul Slobozia - locul II şi Vasile F., Penitenciarul Iaşi - locul III.

Ca să vă lămuriţi, vom publica şi una dintre poeziile laureatului primului loc: „ASCUNDE-MĂ !/ Eşti atât de străină de tine/ Când ferestrele-ţi aruncă nopţile-n braţe/ Şi atingi lenevind genele albe/ Ale îngerilor căzuţi în dizgraţie/ Eşti rece şi prin vene îţi curg dâre de lacrimi/ Oglinzile sparte-ţi reflectă nevenirea/ Ce rost mai are să împrumuţi o... lume/ Când trăirile pentru tine-s abstracte?/ Abandonează-ţi în vise privirile tulburi/ Înmoaie-ţi tălpile în şoapte de-o clipă/ Zideşte-mi tăcerea şi scrie-mă pe-o piatră/ Să pot rămâne ascuns în amintire”.

La secţiunea Proză, au câştigat: Cristofor Ştefan M., Penitenciarul Iaşi -  locul I, Marcel M., Penitenciarul Brăila - locul II, Lucian V., Iaşi - locul II şi o menţiune: Ion D., Tulcea. 

Măcar un pic din proza de pe primul loc: „Amintiri despre copilărie/ Am găsit într-o carte câteva rânduri care mi-au plăcut mult pentru că ştiam înţelesul lor, le mai auzisem şi în altă parte dar nicăieri parcă nu sunau atât de adevărat... este vorba de un interviu cu Dumnezeu, în care se răspunde la o întrebare simplă şi la care mulţi dintre noi ar vrea să ştie răspunsul: „ce te surprinde cel mai mult la oameni, Doamne, că ei trăiesc ca şi când nu vor muri niciodată şi mor ca şi când n-ar fi trăit vreodată, că se plictisesc prea repede de copilărie, se grăbesc să crească mari şi apoi cheltuiesc banii ca să-şi refacă sănătatea[?]”

„[Îmi amintesc] „momentele în care eu mă jucam cuminte cu setul meu de bucătărie şi veneau acasă prieteni de-ai tatei care nu refuzau niciodată ceşcuţa mea de cafea, fie ea şi imaginară. Mai târziu, când am mai crescut, tata m-a invitat să-i fac cafea adevărată... şi doar eu o făceam...”

Putem spune că juriul a avut note extrem de apropiate, dar şi că mulţi dintre participanţi au talent nativ pentru poezie, proză sau chiar teatru ori scheci.

Din secţiunea de Grafică vă putem arăta în fotografie o parte dintre lucrări. Premianţii la grafică au fost următorii: locul I – Albert P.,  Botoşani, locul II  - S. Ş.,  Vaslui şi locul III – Petrică N.,  Focşani.

Juriul a fost format din: prof. Constantin Lămureanu, directorul editurii „Nelinişti metafizice” din Constanţa, scriitorii Paul Sân Petru, Valeriu Barbu şi Victor Cilincă, graficenii Emil Dănuţ Badiu şi Ionel Pătraşcu, precum şi părintele capelan Obreja, de la Penitenciarul Galaţi.

Citit 732 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.