Gălăţenii sunt pregătiţi pentru Schengen

Gălăţenii sunt pregătiţi pentru  Schengen
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, poliţiştii de frontieră gălăţeni au tras linie şi au trecut în revistă nivelul de îndeplinire a obiectivelor pe care le-au avut  2009. 

Evaluarea activităţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi a fost făcută în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor gălăţene în frunte cu prefectul Cosmin Păun. A participat şi comisarul şef Dumitru Haralambie, directorul Direcţiei de Supraveghere şi Control al Trecerii Frontierei din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

În sala Teatrului „Nae Leonard” au mai fost prezenţi, ieri, toţi şefii structurilor teritoriale gălăţene ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În calitate de amfitrion, şeful Frontierei gălăţene, comisarul-şef Didel Bădărău, a făcut o scurtă sinteză a realizărilor din 2009 ale colectivului pe care-l conduce alături de  ceilalţi colegi din echipa managerială şi nu numai, mulţumind şi cu această ocazie reprezentanţilor instituţiilor gălăţene cu care a colaborat şi de la care a primit sprijinul necesar în îndeplinirea misiunilor specifice pe întreg parcursul anului.

Atât prefectul Cosmin Păun, cât şi comisarul-şef Dumitru Haralambie au apreciat rezultatele obţinute de poliţiştii de frontieră gălăţeni, pentru care şi anul 2009 a însemnat „…o perioadă în care s-au depus eforturi deosebite pentru îndeplinirea atribuţiilor la toate nivelurile şi atingerea standardelor de calitate în domeniile specifice de activitate, în vederea realizării obiectivului strategic naţional actual de aderare la spaţiul Schengen.”

Concret, comisarul-şef Dumitru Haralambie a subliniat ideea că rezultatele obţinute în 2009, ca şi cele din anii anteriori, dau garanţia unei activităţi fructuoase, bine organizate şi bine conduse, astfel încât, personal, nu are nicio emoţie cu privire la evaluarea/examenul pe care poliţiştii de frontieră gălăţeni îl vor da la sfârşitul lunii martie.

Această certitudine, aprecia domnia sa, vine din nivelul înalt de  pregătire, care se ridică la înălţimea exigenţelor impuse de integrarea în spaţiul european amintit.

Personal, ca un observator neutru al analizei de ieri, am remarcat operativitatea şi concizia unei astfel de întruniri, mai ales că majoritatea celor prezenţi în sală în uniforme albastre urmau să plece în misiunile pe care le au de îndeplinit în fiecare zi.

Citit 735 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.