Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde în scris la cererea de chemare în judecată şi, totodată, se apără faţă de pretenţiile reclamantului.
De regulă, întâmpinarea este obligatorie atât la judecata în primă instanţă, cât şi în căile de atac (apel, recurs, revizuire, contestaţie în anulare).
În anumite cazuri prevăzute expres de lege, întâmpinarea nu este obligatorie (ex., în procedura ordonanţei preşedinţiale).
Elementele pe care trebuie să le cuprindă întâmpinarea sunt prevăzute de Codul de procedură civilă, şi anume:
- datele de identificare a pârâtului: numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa (pentru persoana juridică, denumirea şi sediul), codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare, ori codul de identificare fiscală etc.);
- excepţiile de procedură sau de fond pe care pârâtul le invocă faţă de cererea reclamantului.
Acestea sunt mijloace de apărare invocate de pârât, pentru a împiedica judecata (ex., faptul că acţiunea este netimbrată, lipseşte semnătura reclamantului sau că este formulată de o persoană fără calitate procesuală etc.);
- răspunsul pârâtului la motivele invocate în cererea de chemare în judecată (se arată de ce pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate sau nelegale);
- probele pe care pârâtul le foloseşte în apărarea sa (înscrisuri, interogatoriul reclamantului, martori, expertiză etc.);
- semnătura pârâtului ori a reprezentantului acestuia (mandatar sau avocat).
Întâmpinarea nu se timbrează şi se depune în termen de 25 de zile de la primirea cererii de chemare în judecată, cu excepţia cauzelor urgente, când acest termen poate fi redus de judecător.
Pentru a putea fi comunicată reclamantului, întâmpinarea trebuie să fie depusă în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt, plus un exemplar pentru instanţă. După ce i s-a comunicat întâmpinarea, reclamantul poate să depună răspuns în termen de zece zile.
Pârâtul ia cunoştinţă de acest răspuns de la dosarul cauzei, deoarece instanţa de judecată nu este obligată să-l comunice.
