Angajaţii Navrom BAC sunt agresaţi la lăsarea serii
Foto: Iulia Kelt

Angajaţii Navrom BAC sunt agresaţi la lăsarea serii
În timp ce poliţiştii lucrează până la ora 16,00 - incidentele de pe malul tulcean sunt din ce în ce mai dese
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Incidente grave pe malul tulcean al Dunării. Angajaţii Navrom BAC Galaţi sunt agresaţi, iar în apărarea lor nu are cine sări, pentru că la postul de poliţie de la I.C. Brătianu programul se termină la ora 16,00. Culmea, şi la Poliţia Transporturi Navale, care ar trebui să intervină în astfel de cazuri, se lucrează tot până la ora 16,00. Atunci când se sună la 112, poliţiştii vin de acasă, dar intervenţia lor se face după mai bine de o oră.

Aşa s-a întâmplat şi marţi seară, când un şofer a dat cu maşina peste agentul de pază de la Navrom BAC. „A depăşit toată coloana, a venit în faţă, şi-a luat bilet de la casierie, l-am oprit de două ori şi l-am rugat să se ducă la rând. Nu a vrut şi a intrat cu maşina pe pasarelă, cred că era beat, drogat. Eram în faţa maşinii şi am încercat să sun la 112, atunci a accelerat maşina şi a dat peste mine. Au sărit ceilalţi şoferi, erau şi ei la rând, stăteau acolo de două ore şi era normal să intervină. S-a urcat apoi pe bac şi a vrut să se arunce în Dunăre, dar l-am tras”, ne-a povestit Cosmin Gherghe.

Un alt incident a avut loc sâmbătă seară, când un alt angajat al societăţii a fost bătut de doi indivizi. „Pe la ora 16,00 am făcut cursa de la Galaţi la Tulcea, acolo a fost un prim incident. Un băiat, nu ştiu cine este, a vrut să se urce pe bac şi să se arunce de pe bac. Nu l-am lăsat şi m-a înjurat, a folosit cuvinte greu de reprodus. Am plecat la Galaţi, iar la întoarcere pe ponton erau doi indivizi. Timonierul a aplanat treburile. Pe la 21,15 m-am dus pe bac să iau nişte piese, iar atunci a fost încă un incident, dar a intervenit băiatul timonierului şi s-a aplanat conflictul. La 21,45, când m-am dus iar să iau ceva, unul m-a provocat. Când am văzut că celălalt vine de la spate am băgat mâna după spray. Am fost lovit de la spate, m-au trântit jos, mi-au spart ceasul, ochelarii”, ne-a spus Lucian Croitoru, celălalt angajat agresat.

"Cerem ajutor, dar nu avem la cine"

Cele două incidente au fost aduse la cunoştinţa conducerii societăţii Navrom BAC. „S-au înmulţit evenimentele pe malul tulcean, ţinând cont că acolo există un post de poliţie cu un singur angajat. Sâmbătă am avut un eveniment, când un coleg a fost pur şi simplu agresat, bătut pe malul Dunării, în timpul programului, la ora 21,45. Marţi a fost un alt eveniment, când un cetăţean a blocat trecerea, lăsând maşina pe pasarelă. Timp de oră şi cinci minute, până a sosit Poliţia Transporturi Navale şi o ambulanţă, pentru că omul era destul de agitat, traficul a fost blocat. Respectiva persoană a dat cu maşina peste agentul de pază, pentru că acesta nu îi permitea accesul pe bac. Nu este prima dată când se întâmplă astfel de evenimente”, ne-a explicat Mara Vasilache, directorul de la Navrom BAC Galaţi.

Pentru că se confruntă din ce în ce mai des cu astfel de lucruri, conducerea Navrom BAC susţine că îşi doreşte sprijinul poliţiei, dar că la I.C. Brătianu lucrează un singur poliţist şi acela are program până la ora 16,00, iar incidentele se petrec seara, mult după această oră, când oamenii sunt nevoiţi să sune la 112. Dar, culmea, nici aici nu au prea mari şanse pentru că poliţiştii de la Transporturi Navale Tulcea lucrează tot cu program, adică la ora 16,00 pleacă acasă. „Ideea este că cerem ajutorul, dar nu avem cui. Programul acelui agent este până la ora 16,00, după se întâmplă tot felul de evenimente urâte, bătăi, săbii, ameninţări. Când a avut loc incidentul am sunat la postul de poliţie din I.C. Brătianu şi mi s-a spus că programul este până la ora 16,00 şi să sunăm la 112. Am sunat la 112, de şapte ori până ni s-a răspuns. Au venit într-o oră şi cinci minute, iar când au ajuns ne-au explicat că şi dânşii lucrează până la ora 16,00, că sunt de la Transporturi Navale şi a durat până au venit de acasă. Ideal ar fi să fie aici nişte oameni sau măcar o maşină a poliţiei acolo pe mal”, a completat Mara Vasilache.

Ambulanţele, nevoite să aştepte bacul

Grav este faptul că din cauza acestor incidente, angajaţii Navrom BAC nu post sta pe timpul nopţii pe malul tulcean al Dunării, asta în ciuda faptului că trebuie să asigure transportul ambulanţelor de la Tulcea spre Galaţi. „Angajaţii mei nu au voie seara pe malul tulcean, acolo unde ar trebui să stăm cu bacul mic, Poienari 2, pentru a prelua salvările care vin de la Tulcea. Din cauza a ceea ce se întâmplă, stăm la Galaţi, este pierdere de timp şi astfel, automat, orice urgenţă medicală are întârzieri. Noi nu putem sta pe malul tulcean noaptea, pentru că nu se poate cobori pe cheu, avem filmări cum sunt bătuţi angajaţii de diferiţi indivizi”, a conchis Mara Vasilache.

Cazul lui Cosmin Gherghe este anchetat acum de poliţia din Tulcea. Celălalt caz va rămâne doar în memoria celui agresat şi asta pentru că, atunci când a mers la poliţie să depună plângere, agresorul i-a dat banii pe ochelarii sparţi, iar poliţiştii i-au sfătuit să se împace. Rămâne de văzut dacă cineva, de la Minister, va afla de aceste cazuri şi va dispune şi suplimentarea numărului de angajaţi de la postul de Poliţie din I.C. Brătianu, dar şi măsuri care să stopeze astfel de incidente.

În foto 1, galerie - Cosmin Gherghe, angajatul peste care s-a dat cu maşina la urcarea pe bac. Foto 2. Lucian Croitoru nu a mai depus plângere la poliţie

Citit 7292 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 August 2019 01:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.