Probele în procesul civil se propun de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, cu excepţiile prevăzute de lege.
Sancţiunea care intervine în cazul nerespectării acestei reguli este decăderea părţilor din dreptul de a mai propune probele cu care doresc să-şi dovedească pretenţiile şi apărările lor.
Totuşi, prin derogare de la regula sus-menţionată, Codul de procedură civilă reglementează expres şi limitativ situaţiile în care partea din proces poate să propună probe şi în cursul judecăţii (probe care nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată sau prin întâmpinare), şi anume atunci când:
- necesitatea probei rezultă din modificarea cererii de chemare în judecată sau din cercetarea judecătorească, iar partea nu a putut să o prevadă;
- din motive temeinic justificate, partea nu a putut propune în termen proba solicitată (ex., a fost internată în spital);
- administrarea probei nu pricinuieşte amânarea judecăţii;
- există acordul expres al părţilor pentru propunerea probei respective.
În cazul probei cu înscrisuri, la cererea de chemare în judecată trebuie să fie anexate copiile de pe aceste înscrisuri, pe care reclamantul le va certifica pentru conformitate cu originalul, în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, plus un exemplar pentru instanţa de judecată.
Înscrisurile întocmite într-o limbă străină trebuie să fie însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat.
Dacă se solicită proba cu martori, este necesar să se indice în cerere numele, prenumele şi adresa acestora (eventual, adresa de poştă electronică, numărul de telefon, numărul de fax sau alte date de contact). Nu este suficient să se menţioneze generic această probă în cererea de chemare în judecată, fără a se indica elementele de identificare ale martorilor.
În situaţia în care reclamantul doreşte să îşi dovedească pretenţiile din acţiune cu interogatoriu, va trebui să propună acest mijloc de probă prin cererea de chemare în judecată şi să solicite înfăţişarea personală în faţa instanţei de judecată a pârâtului (dacă este persoană fizică), iar întrebările vor fi depuse la dosar în şedinţa de judecată în care se administrează proba respectivă.
În situaţia în care legea prevede că pârâtul trebuie să răspundă în scris la interogatoriu (ex., în cazul persoanei juridice), reclamantul trebuie să ataşeze cererii de chemare în judecată interogatoriul pentru a fi comunicat pârâtului. De menţionat că, atunci când probele propuse nu sunt suficiente pentru lămurirea procesului, instanţa de judecată poate să dispună completarea acestora de către părţi. De asemenea, instanţa de judecată poate, din oficiu, să pună în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea administrării altor probe decât cele propuse şi pe care le poate ordona chiar dacă părţile nu sunt de acord.
Astfel, spre deosebire de părţi care pot propune probele în anumite condiţii procedurale, instanţa de judecată poate să dispună administrarea din oficiu a unei probe oricând şi numai cu privire la situaţii de fapt invocate în timpul procesului.
De menţionat că, în aceleaşi condiţii, instanţa de judecată poate dispune administrarea din oficiu a unei probe solicitate de o parte la care aceasta a renunţat.
