Statul: „Să fii cuminte, să ai grijă de firmă…”

 Statul: „Să fii cuminte, să ai grijă de firmă…”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Administratorule, de ce ai rea-credinţă? *

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva Anei Ş., 53 ani, pentru folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se  bucură  societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui.

În calitate de administrator, femeia nu a înregistrat în evidenţa financiar-contabilă două împrumuturi în valoare totală de 70.000 lei.

În plus, gălăţeanca nici nu a putut prezenta organelor de control ale Gărzii Financiare Galaţi documente justificative şi contabile din care să rezulte că a folosit sumele împrumutate în scopul stabilit prin clauzele contractuale, respectiv pentru finanţarea capitalului de lucru al societăţii. Prejudiciul nu a fost recuperat.

* Bumbeşti Jiu vrea mărfurile *

Gălăţeanul Adrian F. Stamate, de 43 ani, este cercetat penal de către  ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude pentru înşelăciune în formă continuată.

Ca administrator, pe datele de 22 şi 25 mai 2006, bărbatul a încasat de la o societate comercială din Bumbeşti Jiu, suma totală de 65.316 lei, reprezentând avansul pentru onorarea unor comenzi privind livrarea de produse metalurgice.

Nici până în prezent administratorul nu a livrat însă mărfurile solicitate şi nici nu a restituit suma de 65.316 lei achitată în avans. Prejudiciul nu a fost recuperat.

* Creanţe, prejudicii şi înşelăciuni *

Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude au definitivat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a lui Niculae F., de 77 ani, din Liteni, judeţul Suceava, cu domiciliul în Bucureşti, pentru înşelăciune în formă continuată.

În  perioada 8 august 2001-4 martie 2002, bărbatul a încasat suma de 80.000 lei, echivalent a 22.976 mărci - era anul 2002! -, de la o societate agricolă din comuna Buciumeni, judeţul Galaţi.

Reprezentanţii acestei societăţi au fost induşi în eroare cu privire la obligaţia de plată, fiind invocată o creanţă în valoare de 70.000 mărci germane, aferentă unui împrumut acordat în anul 1995.

Însă creanţa fusese cedată pe 4 aprilie 1997 către o societate din localitatea Berheci, judeţul Galaţi.

Citit 1774 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.