Surpriză, ai fost jefuită!

Surpriză, ai fost jefuită!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O femeie din Frumuşiţa nu ştia că patru tineri din comună se distrau de  minune cu bunurile furate din casa ei *

Poliţiştii din comuna Frumuşiţa l-au oprit la control joi, la ora 17,00, pe Drumul Naţional 26, pe Constantin J., de 23 ani, din comuna Scânteieşti. Tânărul mergea cu o bicicletă, pe care nu a putut să explice de unde o avea.

Poliţiştii au stabilit că în perioada 9-24 februarie 2010, biciclistul, împreună cu Neculai B., de 49 ani, din Frumuşiţa, Gabriel-Gheorghe B., de 24 ani, tot din Frumuşiţa, ambii cu antecedente şi Valentin-Marian B., de 19 ani, din  Ijdileni, fără antecedente, au furat din casa Vasilicăi F., de 42 ani, din satul Tămăoani, două biciclete şi o combină muzicală. Bunurile, în valoare de 1.900 de lei, au fost recuperate.

Femeia nu reclamase furtul deoarece nu observase lipsa bunurilor, fiind mai mult plecată la rude. Celor patru indivizi le-au fost făcute dosare penale pentru furt calificat.

Citit 1090 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.