În cadrul verificărilor efectuate în vederea soluţionării unei sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că o societate comercială nu avea încheiat contract cu operatorul licenţiat pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor municipale generate la punctul de lucru deţinut pe strada Oţelarilor. Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional, cu o amendă în valoare de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile HCL 316/2019 şi OUG 195/2005.
Sesizările se termină cu un control Scris de Teodora Miron


Mai multe din această categorie: