Alternativă la procese

Alternativă la procese
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Apariţia mediatorilor aduce o alternativă la rezolvarea multor neînţelegeri sau conflicte în instanţă. Acesta a fost mesajul pe care Asociaţia Mediatorilor Galaţi a încercat să îl transmită ieri, în cadrul unei conferinţe la care au participat magistraţi ai instanţelor gălăţene, avocaţi, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor publice locale.

În cadrul expunerilor făcute în această conferinţă s-a discutat despre oportunitatea apariţiei medierii, dar şi despre dificultăţile pe care le implică.

Una dintre concluziile pe care mediatorii au dorit să le impună a fost aceea că, înainte să ajungă în faţa judecătorului, oamenii trebuie să ştie că pot rezolva conflictele şi altfel decât prin intermediul proceselor.

Mai trebuie ştiut şi că mediatorii pot interveni, desigur în baza unor onorarii, în conflictele comerciale, de familie, raporturi locative, de muncă, dar şi atunci când este vorba despre fapte penale pentru care retragerea plângerii prealabile poate înlătura cercetarea penală. Rămâne de văzut dacă această formulă va funcţiona de aici înainte.

Citit 749 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.