Aviz pentru modificarea Legii notarilor

Aviz pentru modificarea Legii notarilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a celei privind executorii judecătoreşti, iniţiat de Ministerul Justiţiei, care reglementează necesitatea comunicării instituţionale din oficiu de către instanţe a hotărârilor definitive de condamnare în cazul notarilor sau executorilor.

Ministerul Justiţiei (MJ) a propus modificarea Legii 36/1995 şi a Legii 188/2000, în sensul de a se dispune suspendarea din funcţie a notarului sau executorului în situaţia în care s-a decis arestarea lor prin hotărâre definitivă.

MJ invocă necesitatea modificării prin faptul că nefiind obligatorie comunicarea hotărârilor de condamnare între data rămânerii lor definitive şi data la care ele sunt puse în aplicare, în sensul excluderii sau suspendării notarilor ori executorilor din funcţiile lor, poate trece o perioadă de timp în care aceştia profesează, deşi au fost condamnaţi.

Rămâne de văzut dacă modificarea se va face şi când va fi pusă ea în practică.

Citit 762 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.