Cinci răniţi şi doi reţinuţi, într-un accident lângă Galaţi

Cinci răniţi şi doi reţinuţi, într-un accident lângă Galaţi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

"Zmeii" şoselelor s-au întors în forţă, după ridicare stării de urgenţă şi a restricţiilor de circulaţie. Odată cu avalanşa de maşini de pe şosele, au apărut şi evenimentele rutiere provocate de neatenţie şi alcool. Un accident grav, soldat cu cinci răăniţi, a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în apropiere de Galaţi. Unul dintre şoferi a fugit, iar celălalt era cât se poate de beat.

S-a dat liber la circulaţie, au început să curgă să accidentele rutiere cu victime şi pagube materiale deloc de neglijat. Şi mai grav este că unele sunt consecinţele încălcării simultane a mai multor norme rutiere, aşa cum s-a întâmplat în cazul evenimentului petrecut în noaptea de duminică spre luni, pe DN 26, la ieşirea din Galaţi. Cel care a provocat impactul a fost un şofer aflat la volanul unei maşini care venea dinspre Tuluceşti către oraş. La un moment dat, conducătorul auto a întors brusc, în viteză şi fără să se asigure. A lovit în plin un autoturism care venea din sens opus, condus regulamentar de un tânăr de 25 de ani. În urma impactului, acesta din urmă şi alţi patru tineri aflaţi cu el în maşină au fost răniţi, realitate pe care şoferul care a provocat impactul nu a rămas să şi-o asume.

"La scurt timp după producerea accidentului, șoferul care a părăsit locul faptei a fost identificat în persoana unui bărbat, de 28 de ani, din municipiul Galați, ulterior, acesta fiind reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Şofer rănit, beat şi fără permis

Şirul ilegalităţilor nu s-a limitat la şoferul care a produs impactul din neatenţie şi care a fugit cu inconştienţă. Celălalt conducător auto, rănit alături de pasagerii din maşină, avea să intre şi el în vizorul oamenilor legii, după ce aceştia au constatat că permisul de conducere pe care îl deţinea nu era valabil, iar valoarea alcoolemiei a depăşit cu mult cifra care l-ar fi calificat drept "puţin ameţit".

"Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul care a condus celălalt autoturism implicat în accident, nu este posesor de permis de conducere românesc, pentru nicio categorie de vehicule, folosind un permis de conducere fals pe care îl avea asupra sa. Mai mult, rezultatul analizelor de laborator, după prelevarea de mostre biologice, a arătat că bărbatul era băut, alcoolemia înregistrată fiind de 1,22 g/l alcool pur în sânge", adaugă reprezentantul IPJ Galaţi.

Drept urmare, şi acest şofer a fost reţinut, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, conducere fără permis, uz de fals și complicitate la fals în înscrisuri materiale. În cazul ambilor conducători auto, urmează ca magistraţii să decidă dacă vor lua o măsură privativă de libertate.

 

Citit 4674 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Mai 2020 00:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.