Droguri confiscate de anchetatori, trei tineri în arest

Droguri confiscate de anchetatori, trei tineri în arest
Drogurile erau venite din Spania şi urmau să ajungă la consumatorii din Galaţi şi Brăila
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Trei bărbaţi, de 21, 26 şi 30 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de instigare la trafic de droguri de risc şi de mare risc şi trafic de droguri de risc şi de mare risc. Doi dintre cei trei au fost prinşi în flagrant de poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) şi de procurorii DIICOT, la intrarea în municipiul Brăila, ulterior fiind identificat şi destinatarul pachetelor de droguri.

"În cauză s-a stabilit faptul că, la data de 18 iunie 2020, inculpaţii au fost implicaţi în activităţi de preluare, deţinere, transport a unor cantităţi de droguri de risc şi de mare risc, expediate prin colet din Spania, cu ridicarea acestuia din municipiul Galaţi, cantităţile de droguri de risc şi de mare risc urmând a fi comercializate pe raza judeţelor Galaţi şi Brăila", susţin procurorii DIICOT.

Având aceste informaţii, anchetatorii au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a inculpaţilor. Acţiunea a fost pusă la cale după ce doi dintre inculpaţi au preluat coletul cu droguri  din Galaţi. "La data de 18 iunie 2020, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a inculpaţilor, după ce aceştia au preluat, au deţinut şi au transportat, fără drept, un colet provenind din Spania ce conţinea cantitatea de aproximativ 900 de grame de cannabis, 670 de grame de haşiş şi 20 de grame de cocaină", mai arată procurorii DIICOT, care susţin că drogurile erau ascunse sub obiecte vestimentare sau în diferite medii de stocare a datelor.

Ulterior, anchetatorii l-au identificat şi pe cel care i-a trimis pe cei doi să ridice coletul, fiind vorba despre un bărbat de 30 de ani. Astfel, cei trei, P.G.S., F.A.I. şi D.C.C., toţi din municipiul Brăila, au fost duşi la audieri, la finalul acestora fiind emise şi ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. De asemenea, inculpaţii vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţia de instigare la trafic de droguri de risc şi de mare risc şi trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Activităţile au fost efectuate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Citit 7508 ori Ultima modificare Luni, 22 Iunie 2020 01:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.