Tragedie pe Basarabiei. Un motociclist a fost ucis de un șofer neatent
Foto: GSDG

Tragedie pe Basarabiei. Un motociclist a fost ucis de un șofer neatent
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Accidentul cu urmări extrem de grave a avut loc vineri seară. Un gălățean în vârstă de 66 de ani, aflat la volanul unei mașini cu care se deplasa pe strada Războieni, nu ar fi oprit pentru a acorda prioritate la intersecția cu Basarabiei. A lovit în plin motocicleta cu care un bărbat de 42 de ani, din Smârdan, se deplasa regulamentar, dinspre Traian către bulevardul George Coșbuc.

În urma impactului, motociclistul a fost aruncat câțiva metri, pe asfalt și a suferit leziuni extrem de grave. A fost resuscitat mai bine de jumătate de oră de medicii SMURD, fiind transportat la spital, unde însă a decedat.

Potrivit polițiștilor, șoferul nu consumase alcool.

În cauză, se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Citit 8171 ori Ultima modificare Vineri, 03 Iulie 2020 15:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.