17 ani de închisoare pentru ucigaşii lui Marian Ivan

17 ani de închisoare pentru ucigaşii lui Marian Ivan
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Ucigaşii lui Marian Ivan au fost condamnaţi la câte 17 ani închisoare, ca urmare a unei decizii a Tribunalului Teleorman *

Surse din cadrul instanţei care a analizat cauza au precizat că Ion Mocănelu, cunoscut şi cu numele de Nelu Enache, şi Ionuţ Zăuşilă au fost condamnaţi la câte 17 ani de închisoare.

Sentinţa, care a fost dată miercuri, poate fi însă contestată în termen de zece zile la o instanţă superioară.

Cei doi au mai fost obligaţi, potrivit sursei respective, să plătească daune morale şi materiale familiei lui Marian Ivan de 350.000 de lei, iar acestei sume i se adaugă şi alte cheltuieli.

Amintim faptul că în urmă au aproape 2 ani, cel considerat ca fiind capul lumii interlope din Galaţi a murit după ce a fost atacat şi înjunghiat de către cei doi indivizi în cartierul Ţiglina III, în zona complexului Continental.

Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi şi arestaţi la scurt timp după uciderea lui Ivan, iar procesul a început, iniţial, la Galaţi.

Cauza a fost ulterior strămutată la Tribunalul Teleorman. Vom reveni în ediţiile următoare cu amănunte legate de acest caz.

Citit 8562 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.