Un bărbat în vârstă de 42 de ani din Galați a ajuns să aibă probleme cu legea după ce a fost prins conducând mașina iubitei lui, deși nu deținea permis de conducere. Autoturismul le-a atras atenția jandarmilor aflați în patrulare în zona Tirighina, din cauză că portbagajul era mult lăsat. Plecând de la premiza că zona este cunoscută pentru furturile de deșeuri din zona Combinatului, jandarmii au interceptat autoturismul, în momentul în care conducătorul auto a oprit. Încărcătura mașinii, o grămadă de gunoi adunat din gospodărie, nu corespundea așteptărilor jandarmilor, însă ceea ce îl determinase pe bărbat să se urce la volan le-a dat motiv să treacă la acțiune. Acesta nu avea permis de conducere, dar pentru că femeia care îl însoțea, concubina lui, îl rugase să conducă, pentru că "nu stăpânea mașina", a trecut la volan. "Din verificări și din declarația bărbatului, a rezultat faptul că acesta se întorcea din Șendreni, iar în zona "Borcan" pasagera, concubina sa, i-a spus că, datorită traficului aglomerat și a faptului că va trebui să vireze la stânga din DN 25 către strada Garofiței, "este timorată și simte că nu se va descurca". Bărbatul s-a oferit să conducă autoturismul, fapt acceptat de femeie, posesoare a unui permis de conducere și proprietară a mașinii", a explicat lt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați. Cei doi au ajuns la poliție şi sunt cercetați penal, el pentru că a condus fără permis, iar ea pentru că i-a încredințat mașina, deși știa că nu are carnet.
Dosar penal pentru gunoiul iubitei Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Cum scapă basma curată cei care sapă ilegal în albia Siretului Unde sunt radarele în weekend 13 indivizi violenți vor da socoteală pentru un măcel într-o benzinărie Locuință distrusă de flăcări la Furcenii Noi Trei gălăţeni, dintre care doi copii, intoxicaţi cu monoxid de carbon
Mai multe din această categorie: