Astăzi, "Viaţa liberă" doreşte să supună atenţiei publicului o situaţie cât se poate de reală, care nu este singulară şi cu care ne confruntăm încă de la intrarea în vigoare a legii care protejează datele cu caracter personal. Din ce în ce mai des, infractori de toate speţele ne solicită să le ştergem numele din articole mai vechi sau mai noi.
În luna august a acestui an, am primit o solicitare de ştergere a numelui din partea unui subiect al unei serii de articole publicate de “Viaţa liberă”. La data săvârşirii faptelor, persoana respectivă era ofiţer de poliţie, deci funcţionar public cu statut special, care ar fi trebuit, potrivit funcţiei ocupate, să apere legea şi pe cetăţenii acestei ţări. Poliţistul a fost acuzat de luare de mită - chestiune cu care a fost surprins în flagrant - a fost apoi trimis în judecată şi condamnat. Şi-a ispăşit pedeapsa, consideră că s-a reabilitat şi că are acum, potrivit legii, „dreptul de a fi uitat”, solicitându-ne să îi ştergem numele din baza noastră de date, după ce a obţinut acest drept, în instanţă, determinând Direcţia Naţională Anticorupţie să îi şteargă numele din comunicatele de presă redactate la momentul respectiv.
În traducere liberă, aceasta înseamnă că ar trebui să ştergem complet toate articolele care au fost scrise despre el la momentul faptelor, astfel încât, la o căutare a numelui său pe internet, să nu mai apară referiri la faptele cu pricina.
Care este cadrul legal
În Uniunea Europeană, datele cu caracter personal ale cetățenilor sunt protejate prin Regulamentul nr. 679/2016, care a devenit lege în România începând cu 25 mai 2018.
Pentru nerespectarea cerințelor de protecție, sancțiunile pot ajunge până la 4 la sută din cifra de afaceri sau 20.000.000 de euro. Investigația unei organizații române se face de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Protecţia datelor personale versus dreptul publicului la informare
Ce spune legea că trebuie să facem? La art. 17 alin. (1) lit. a) din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date se prevede că persoana are dreptul de a cere ştergerea datelor cu caracter personal dacă acestea “nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate”. Alin. (3) lit. a) al aceluiași articol prevede însă că dreptul persoanei fizice de a îi fi șterse datele cu caracter personal nu se aplică în situația în care prelucrarea acestor date este necesară pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare și la informare.
Jurnaliştii pot folosi datele persoanelor publice sau legate de fapte cu caracter public
Art. 85 alin. (2) din același Regulament prevede că, în cazul prelucrărilor efectuate în scopuri jurnalistice, statele membre prevăd anumite derogări de la prevederile Regulamentului pentru asigurarea unui echilibru între dreptul la protecția datelor cu caracter personal și libertatea de exprimare și de informare.
Prin art. 7 din Legea nr. 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului UE 2016/679, s-a prevăzut că, pentru asigurarea echilibrului sus-menţionat, prelucrarea în scopuri jurnalistice poate fi efectuată dacă datele cu caracter personal sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată.
Nu suntem predatori de intimităţi, nici căutători în gunoaie
Dorim să facem anumite precizări. Susținem dreptul la viață privată al persoanelor, precum și dreptul nostru, al tuturor, de a ști exact cine și în ce scop ne înregistrează informații precum numele, adresa, codul numeric personal etc. Nu practicăm acel gen de jurnalism în care pândim oamenii la ușa apartamentelor sau la poarta caselor pentru a-i surprinde în ipostaze intime, nu urmărim familiile, protejăm identitatea copiilor, a victimelor în orice situație, cu excepția celor în care avem acordul expres al acestora pentru a le face publică imaginea. Nu suntem și nu ne vom transforma în predatori de intimități, în căutători de gunoaie. Acestea fiind spuse, credem cu tărie că, în momentul în care o persoană acceptă o funcție publică sau devine funcționar public, imaginea sa devine, în foarte mare măsură, un bun al societății. Este dreptul oamenilor din comunitate să știe cât mai multe lucruri reale despre persoanele pe care le-au ales să îi reprezinte sau care, prin natura meseriei, ar trebui să le protejeze interesele, să fie oameni corecți, onești, să își respecte obligațiile care decurg din funcția deținută. Iar misiunea presei este să dezvăluie aceste informații, să stea de pază, în numele cetățenilor.
Ce ne facem cu pedofilii, criminalii şi violatorii?
În cazul poliţistului care a luat mită, atât calitatea de persoană publică de la momentul săvârşirii faptelor, precum şi caracterul public al faptelor în sine sunt extrem de clare. În consecinţă, chiar luând în calcul reabilitarea, pe care o sperăm reală, a persoanei respective, ştergerea completă a mărturiilor privind faptele săvârşite nu considerăm că este oportună. Orice precendent în această situaţie este foarte periculos. Dacă, mâine, primim aceleaşi solicitări din partea unor persoane condamnate pentru omor, pedofilie, viol, jaf şi tâlhărie? Ce facem, ştergem orice urmă a vreunei fapte reprobabile şi ne aşteptăm ca făptuitorii să se fi transformat, în timpul detenţiei, în mieii Domnului? Reabilitarea este lăudabilă, dar, până la urmă, publicul are totuşi dreptul să ştie cine este o persoană şi ce a făcut aceasta. Imaginaţi-vă un părinte singur, cu copii, care intră într-o relaţie cu o persoană pe care, la un moment dat, o va aduce în casă, alături de cei mici. Imaginaţi-vă că o persoană care, la un moment dat, şi-a abuzat propriii copii, se reabilitează şi devine baby-sitter. Cine le garantează părinţilor că oamenii cu care îşi lasă copiii nu sunt pedofili sau abuzatori? Informaţiile prezente în spaţiul public sunt singura garanţie că putem afla ceea ce un fost infractor doreşte să ne ascundă. Nu mai ai cazier, fiindcă fapta e veche şi te-ai reabilitat, ţi-ai ispăşit pedeapsa etc? De acord, dar fapta pe care ai făcut-o, fie şi cu un deceniu în urmă, tot faptă rămâne. Odată ce ai fost pedofil, violator, criminal, tâlhar, corupt etc, este dreptul meu, ca societate, să ştiu asta despre tine. Altfel, vom ajunge la aberaţii de genul ştergerii complete din istorie a unor personaje ca Hitler sau Stalin. De ce nu, că doar nici măcar nu au fost condamnaţi pentru ceva, deşi faptele lor au dus la moartea a zeci de milioane de oameni?
O soluţie echilibrată nu e destul pentru instituţia statului
După reabilitare, fostul ofiţer de poliţie poate că are acum din nou dreptul de a fi ales în funcţii publice sau chiar să se reîncadreze în poliţie, cine ştie? Comunitatea nu are nicio garanţie că nu va recidiva, aşa că soluţia pe care am propus-o a fost înlocuirea numelui cu o explicaţie adresată cititorilor, care include hotărârea instanţei care îi dă respectivei persoane dreptul să ceară ştergerea din comunicatele DNA. Avocatul persoanei în cauză ne-a mulţumit pentru demers, cerându-ne să procedăm la fel şi în cazul altor articole, care ne scăpaseră iniţial.
Numai că, surpriză, la două luni de la momentul respectiv, primim de la ANSPDCP o nouă adresă prin care ni se spune că soluţia noastră nu este suficientă şi ni se cere să ştergem complet URL-urile, în speţă articolele, fără să ni se dea vreo justificare legală, dar fiind ameninţaţi cu amenda, în caz că întârziem să răspundem.
Pe oamenii cinstiţi cine îi apără?
Întrebarea noastră este, pe cine sunt puse să apere instituţiile statului? Oamenii cinstiţi sau infractorii dovediţi, fie ei şi reabilitaţi?
De ce nu se preocupă ANSPDCP de supravegherea mai riguroasă a modului în care sunt folosite datele personale ale majorităţii populaţiei? De câte ori nu vi s-a întâmplat ca un alt membru al familiei să caute un anumit serviciu pe internet, iar, din următoarele cinci minute, să primiţi dumneavoastră reclame, pe toate canalele posibile, la exact serviciul cu pricina? De câte ori nu aţi fost sunat să vi se facă reclamă la anumite produse, să fiţi intervievat în sondaje de opinie etc, iar întrebând care este sursa de unde au obţinut numele şi numerele, operatorii să nu vă spună? Singura diferenţă dintre noi, oamenii obişnuiţi, şi infractori, este că noi nu facem plângeri la ANSPDCP, nu avem bani să plătim avocaţi care să găsească toate chichiţele legilor, nu avem timp să ne batem pentru dreptul la viaţă privată - destul de iluzoriu într-o societate care funcţionează acum predominant online, ne preocupă mai mult să punem pâine pe masă pentru familiile noastre, decât să ne apărăm secretele. Poate pentru că secretele noastre nu sunt de natură penală.
Iar dacă legea şi instituţiile statului trebuie să ne apere pe toţi şi servirea interesului public justifică derogarea de la regulamentul privind protecţia datelor cu caracter personal, de ce sună documentele ANSPDCP ca nişte ultimatumuri adresate nouă, când noi suntem cei care respectăm legea şi apărăm interesul public, iar persoana care face plângere împotriva noastră este un infractor dovedit?
Invitaţie la dezbatere
Aşteptăm, pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., opiniile dumneavoastră privind protecţia datelor personale versus informaţia de interes public. Până unde se întind drepturile individului şi de unde încep cele ale comunităţii? Care credeţi că ar fi soluţia ideală pentru asemenea situaţii?
