Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat la vamă cu un certificat de competență fals. În Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un moldovean care conducea un ansamblu rutier, înmatriculat în Republica Moldova. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un certificat de competență profesională pentru transport internațional de mărfuri. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului în cauză, polițiștii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că l-a procurat de la un conațional, în schimbul sumei de 50 de euro.În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Prins cu acte false la vamă Scris de Beatrice Dumitriu

Mai multe din această categorie: