Vătămare de KGB, din culpă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost soluţionat dosarul cauzei în care este implicată gălăţeanca Lăcrămioara I. (34 de ani), acuzată de comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

S-a ales cu dosar penal în urma evenimentului rutier pe care l-a provocat în ziua de 8 iulie 2009, în jurul orei 15,25. Atunci, se afla la volanul autoturismului marca Fiat cu numărul de înmatriculare B-05-RSZ şi rula dinspre strada A.I. Cuza către strada Brigadierilor.

La intersecţia cu strada Domnească a intrat însă în coliziune cu motocicleta marca Honda cu numărul de înmatriculare GL-16-KGB.

Cele două vehicule „s-au pupat”, întrucât conducătoarea Fiatului n-a respectat semnificaţia indicatorului „Stop” plasat chiar la intersecţia celor două artere rutiere.

În urma impactului a fost rănit conducătorul motocicletei, dar au fost „vătămate” şi cele două vehicule.

Acestea sunt faptele pentru care gălăţeanca L.I. va da seamă în faţa instanţei de judecată.

Citit 628 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.