Jandarmii au aplanat două conflicte familiale după apeluri la 112

Jandarmii au aplanat două conflicte familiale după apeluri la 112
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Jandarmii gălățeni au intervenit la două apeluri 112 care reclamau scandaluri în familie, aplanând conflictele şi avertizându-i pe scandalagii.

Potrivit lt. Cătălin Mircea Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați, în primul caz, soțul a apelat la numărul unic de urgență ca să reclame comportamentul vulgar al soției. Femeia, în vârstă de 49 ani, aflată în stare de ebrietate, într-un acces de furie a început să-și înjure și amenințe partenerul de viață, iar la insistențele soțului aceasta nu s-a calmat decât atunci când la ușa apartamentului au apărut jandarmii. Oamenii legii au discutat cu femeia și au făcut-o să înțeleagă că un astfel de comportament nu numai că îi afectează relația cu soțul, dar și imaginea în fața vecinilor.   

La numai două ore distanţă, a fost înregistrat un al doilea caz similar. O vecină a sunat la 112 să anunțe că din apartamentul alăturat se auzeau țipete și înjurături. Jandarmii au ajuns la adresa indicată, iar în urma discuțiilor purtate cu proprietara apartamentului au aflat că cearta era între mamă și fiu, pe fondul lipsurilor financiare. Conflictul verbal dintre mamă și fiu a fost aplanat de jandarmi, iar ambilor li s-a pus în vedere nu numai să respecte legea, cât și vecinii de bloc.

Citit 1674 ori Ultima modificare Luni, 22 Februarie 2021 01:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.