Țigări ascunse la bordul unei nave

Țigări ascunse la bordul unei nave
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-port a descoperit, la bordul unei nave sub pavilion ucrainean, 9.000 de ţigarete, de diferite mărci.

Călătorind pe sensul de intrare în ţară, nava, cu un echipaj format din 11 membri, s-a prezentat în port pentru efectuarea formalităţilor necesare controlului de frontieră, pe sensul de intrare în ţară. În urma controlului efectuat, au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, la pupa navei, în compartimentul destinat depozitării vopselurilor, 9.000 de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Serbia. În urma cercetărilor efectuate poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că ţigaretele aparţin unui cetăţean ucrainean, în vârstă de 53 de ani, membru al echipajului. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării ţigaretelor în valoare totală de 5.400 lei în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 10.000 lei. Totodată, faţă de cetăţeanul ucrainean a fost dispusă măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadã de cinci ani.

Citit 1247 ori Ultima modificare Joi, 20 Mai 2021 00:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.