Cămătar executat în stradă, pentru un apartament. Crimă cu premeditare, la „Ultimul Leu”
Foto: Mariana Constandache

Cămătar executat în stradă, pentru un apartament. Crimă cu premeditare, la „Ultimul Leu”
Imagine din seara crimei
Evaluaţi acest articol
(58 voturi)

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a murit după ce a fost înjunghiat de mai multe ori cu un cuțit, în fața unui bloc de la Inelul de Rocadă. Autorul, un cunoscut cu care avusese divergențe în trecut, l-ar fi așteptat să coboare din apartament și l-ar fi atacat, după care a fugit. Ambii ar face parte din aceeași grupare interlopă, familia agresorului având la activ o datorie față de bărbatul mort, condamnat pentru proxenetism și cămătărie.

Atacul din seara zilei de 10 iunie, care avea să se transforme în doar câteva ore într-o crimă în cel mai adevărat sens al cuvântului, a fost un act clasic de răzbunare în stil mafiot, în care atât agresorul, Armin Bălăucă, un tânăr de 28 de ani, cât și victima, cu 11 ani mai în vârstă, fac parte din mediile tulburi ale lumii interlope. "Gabi Șef", cel are avea să fie răpus de lama unui cuțit la câteva secunde după ce a ieșit din blocul unde locuia cu familia, în zona Ultimul Leu, fusese eliberat din penitenciar, unde executase o pedeapsă privativă de libertate pentru proxenetism și cămătărie, și ar fi avut în continuare, potrivit unor surse din cadrul anchetei, preocupări dincolo de limita legii. Asta l-ar fi adus în situația de a intra în conflicte inclusiv cu personaje care se învârteau în aceleași cercuri, unul dintre ei, tânărul de 28 de ani, fiind cel care l-a așteptat în tronsonul blocului și l-a executat cu mai multe lovituri de cuțit, aplicate cu precizie în gât și abdomen.

Răzbunare în numele fratelui

Ce aveau de împărțit cei doi? Un apartament, susțin surse judiciare, care ar fi constituit motiv de dispută multă vreme între victimă și familia lui Bălăucă. Fratele acestuia din urmă chiar ar fi fugit din țară, la un moment dat, ca să scape de represalii, ajungând chiar să se sinucidă. Asta l-ar fi determinat pe agresor să îi dorească moartea lui "Gabi Șef", plan pe care l-a pus în aplicare.

După ce a lovit cu cuțitul, joi seară, s-a urcat într-un bolid și a fugit de la locul faptei, sub ochii mai multor trecători aflați în parcare.

"Gabi Șef" a rămas într-o baltă de sânge, fiind resuscitat minute în șir de echipajele SMURD, după care a fost dus la Urgențe, în stare critică. În timp ce locul incidentului a fost împânzit de poliție, mai multe persoane, posibil apropiate ale victimei, se adunaseră pe trotuarul din fața unității medicale, pentru a avea probabil vești cât mai proaspete despre starea acesteia. Veștile proaste au apărut în noaptea de joi spre vineri, când "Șefu" a fost declarat decedat.

Agresorul, prins rapid

În baza declarațiilor martorilor și a unor imagini de pe camerele de supraveghere, Armin Bălăucă a ajuns rapid în custodia poliţiştilor și a fost dus la Parchet, pentru audieri, unde și-ar fi recunoscut faptele.

În foto, Armin Bălăucă, autorul crimei din tronson

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au dispus reținerea imediată a acestuia, urmând să îl prezinte instanței cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, pentru infracțiunile de omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice. Judecătorii au admis cererea, autorul fiind încarcerat, deocamdată, în arestul Poliției.


UPDATE 11 iunie 2021. Victima atacului armat din Țiglina a murit. Agresorul se află în custodia poliției * Bărbatul înjunghiat în gât, joi seară, 10 iunie 2021, într-un tronson de bloc de la Inelul de Rocadă a murit la spital, în ciuda eforturilor medicilor de a-l menține în viață. El fusese preluat în stare extrem de gravă de echipajul SMURD de la locul incidentului și dus la Unitatea de Primiri Urgențe.

În acest timp, mai multe persoane, posibil apropiate ale victimei, se adunaseră pe trotuarul din fața unității medicale, pentru a avea, probabil vești cât mai proaspete despre starea victimei.

În urma anchetei-fulger care a durat câteva ore, la fața locului, polițiștii au reușit să îi identifice și să îl rețină pe prezumtivul autor al atacului. Acesta se află în custodia anchetatorilor din cursul nopții trecute și urmează a fi prezentat vineri, 11 iunie 2021, Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă pentru omor și tulburarea liniștii și ordinii publice.


Un atac armat a avut loc în această seară, într-un tronson al unui bloc de la Inelul de Rocadă. Un bărbat a fost atacat și înjunghiat în gât, de persoane încă neidentificate. El se află în stare foarte gravă și a fost transportat la Spitalul de Urgență, medicii fiind rezervați în privința șanselor lui de supraviețuire.

Poliția este în alertă, toți șefii IPJ Galați ajungând la fața locului în urmă cu puțin timp. Se pare că bărbatul înjunghiat ar fi membru al unei grupări interlope din Galați, care s-ar ocupa cu proxenetismul şi cămătăria, iar în trecut ar fi avut divergențe cu fostul lider al lumii interlope, Marian Ivan, asasinat exact în urmă cu 13 ani, în iunie 2008.

Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, care face cercetări pentru tentativă de omor.

Citit 26151 ori Ultima modificare Luni, 14 Iunie 2021 00:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.